Ca urmare a informațiilor apărute în mass-media, facem următoarele precizări:
În această dimineață, conducerea Administrației Bazinale de Apă (ABA) Mureș, în urma consultării cu reprezentanții conducerii Administrației Naționale Apele Române (ANAR), a dispus demiterea directorului Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA), Ionuț Cengher, ca urmare a declarațiilor sale publice care nu fac cinste unei instituții de o asemenea importanță în gospodărirea apelor din județul Mureș.
În locul acestuia a fost numit temporar George Vlasiu, de profesie inginer constructor, angajat al SGA Mureș de peste 6 ani.
Reamintim că demisia fostului director SGA Mureș, Ovidiu Ianculescu, caz relatat de publicația Recorder, a fost o decizie personală, depusă oficial la începutul lunii februarie a acestui an. Acesta a acceptat funcția de inginer-șef în cadrul SGA Mureș 5 zile mai târziu de la această decizie, fiind consecvent în hotărârea personală de retragere din funcția de director al SGA Mureș.
În plus, declarațiile lui Ovidiu Ianculescu privind rolul și atribuțiile directorului general ANAR sunt incorecte. Conform legii, directorul general al ANAR nu poate demite, numi sau suspenda un director de SGA. Domnul Ovidiu Ianculescu și-a înaintat demisia, conform legii, la Administrația Bazinală de Apă Mureș, respectiv directorului din acea perioadă, Cristian Bratanovici, și nu conducerii ANAR.
Totodată, în reportajul Recorder, Ovidiu Ianculescu vorbește despre deținerea funcției de director SGA Mureș, pe care a obținut-o în urma susținerii unui concurs.
Precizăm că declarațiile lui Ianculescu nu fac referire și la perioada 2017-2019 când acesta a ocupat funcția de inginer-șef al SGA Mureș, fără un concurs susținut în acest sens, ci în urma numirii sale de către directorul ABA Mureș de la acea vreme, Cristian Bratanovici.
În final, considerăm că declarațiile lui Ovidiu Ianculescu, la 8 luni distanță de la toate evenimentele relatate, conțin omisiuni importante care pot induce în eroare întreaga opinie publică.
Menționăm că în perioada stării de alertă, conform legii nr. 55/2020, în cadrul instituțiilor publice, este interzisă organizarea concursurilor de angajare, urmând ca acestea să fie reluate în momentul în care legislația va permite acest lucru.
Compartimentul de Comunicare, Relații Publice
și Relații cu presa