Ministerul Mediului a publicat ghidul de finanțare în transparență publică pentru programul Rabla la electrocasnice 2022. În cadrul ghidului sunt prezentate și anumite schimbări care vor avea loc în cadrul programului din acest an.
Potrivit ghidului publicat în transparență publică, finanțarea se acordă sub formă de vouchere, pentru achiziționarea de echipamente electrice și electronice de uz casnic:
- 400 de lei pentru maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puțin noua clasa energetică C;
- 400 de lei pentru maşini de spălat vase având cel puțin noua clasă energetică D;
- 400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;
- 400 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E;
- 400 de lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puţin A++;
- 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
- 500 de lei pentru laptopuri;
- 300 de lei pentru tablete.”
De asemenea, vor fi considerate cheltuieli eligibile cumpărarea de maşini de spălat rufe/vase, uscătoare de rufe, frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare, aparate de aer condiţionat, aspiratoare, laptopuri și tablete.
Puteți consulta AICI întregul ghid, cu fiecare modificare adusă programului Rabla la electrocasnice.
Category: Stirile Punctul