A început realizarea expertizei necesare pentru lucrările de refacere a zidului Cetății Sighișoara

A început realizarea expertizei necesare pentru lucrările de refacere a zidului Cetății Sighișoara

 

În data de 4 februarie ora 23:25, camerele de supraveghere au surprins prăbușirea a 4,6 metri din zidul de incintă, Tronsonul 11 din Zidul Cetății. Astfel, s-a dispus ca măsură de urgență izolarea zonei și a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență. A fost restricționat traficul auto pe str. Zidul Cetății, pe un sens de circulație, închiderea accesului pietonal pe Aleea Cetății (Turnul Cizmarilor – Turnul Croitorilor), executarea unor lucrări de sprijinire a zidului și notificarea Ministerului Culturii, Inspecției de Stat în Construcții, Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Mureș și Instituției Prefectului-Județul Mureș.

În urma discuțiilor purtate cu reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului, doi specialiști în domeniul restaurării și conservării monumentelor istorice s-au deplasat la Sighișoara pentru efectuarea unei expertize tehnice, urmând ca porțiunea căzută să fie refăcută în regim de urgență.

Cei doi specialiști s-au întâlnit cu reprezentanții autorității publice localeși au efectuat o vizită în teren.

 

Sursa foto: Radio Son Sighișoara