A murit într-un incendiu de gunoaie la Târgu Mureș
A murit într-un incendiu de gunoaie la Târgu Mureș

A murit într-un incendiu de gunoaie la Târgu Mureș

INCENDIU SOLDAT CU O PERSOANĂ DECEDATĂ

La data de 24 februarie 2025, în cursul serii, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au fost sesizați cu privire la faptul că, la o ghenă de gunoi de pe strada Nicolae Bălcescu, din Târgu Mureș, a izbucnit un incendiu, unde este posibil să se afle și o persoană.

La locul incidentului, a fost solicitată intervenția unui echipaj medical, a reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mureș, pentru stingerea incendiului, precum și a polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș, pentru efectuarea de activități specifice potrivit competențelor.

La fața locului, a fost identificată o persoană decedată, carbonizată, în stare avansată de descompunere, a cărei identitate urmează a fi stabilită pe parcursul anchetei.

S-a stabilit că aceasta, în timp ce se afla într-o anexă unde se depozitează deșeuri menajere, a dat foc mai multor obiecte cu scopul de a se încălzi, dar din cauza faptului că focul s-a propagat rapid, victima a fost cuprinsă de flăcări și a decedat.

Cadavrul a fost transportat la I.M.L Târgu Mureș pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru clarificarea tuturor circumstanțelor în care aceasta a decedat.