În data de 6 iunie la sediul Consiliului Județean Mureș, a avut loc a treia reuniune zonală din seria ”Gunoiul de grajd – bunăstare pentru fermieri”, eveniment organizat de Ministerul Apelor și Pădurilor, prin Unitatea de Management a Proiectului ”Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”.
Evenimentul face parte din dezbaterile aferente campaniei naționale de conștientizare ”Apa Noastră”, având sloganul ”Apăr Apa!”, campanie desfășurată în perioada 2019-2021. Autoritățile naționale și locale, specialiști, fermieri și membri ai comunităților locale vor realiza schimb de informații și de idei, împreună cu reprezentanți ai instituțiilor implicate în monitorizarea, controlul și implementarea aplicării Directivei privind Nitrații.
În cadrul reuniunii au participat reprezentanți ai primăriilor din zona rurală a județelor Mureș și Harghita, membri ai asociațiilor de fermieri din cele două județe precum și specialiști din cadrul: APIA, Sistemul de Gospodărire a Apelor și Administrația Bazinală Mureș, Direcția de Sănătate Publică, ANSVSA.
Județele Mureș și Harghita prezintă o importanță majoră în domeniul zootehniei, o astfel de dezbatere fiind cu atât mai necesară pentru a găsi soluții pentru dificultățile întâlnite în domeniu, scopul final fiind rezolvarea mai multor probleme prin modul în care se gestionează la nivel comunal gunoiul de grajd.
Anton Doru