Cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Intercultural ProEtnica de la Sighişoara, eveniment organizat de Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret Sighişoara (ibz), va avea loc în perioada 28 august- 1 septembrie, manifestarea reunind reprezentanţii celor 20 de etnii din România.
Potrivit unui proiect de hotărâre aprobat, joi, de Consiliul Local Sighişoara, evenimentul se va derula în Piaţa Cetăţii, Piaţa Muzeului şi pe strada Bastionului, iar administraţia locală a oraşului va pune la dispoziţia organizatorilor, cu titlu gratuit, Sala Festivă şi Sala Mică din clădirea Primăriei Municipiului Sighişoara şi Sala de spectacole a Şcolii de Muzică, cunoscută drept Sala Sander.
Directorul Festivalului ProEtnica, Volker Reiter, a precizat, pentru AGERPRES, că manifestarea va reuni la Sighişoara reprezentanţii celor 20 de etnii din România care vor prezenta spectacole de muzică şi dansuri tradiţionale pe scena din Piaţa Cetăţii, iar, în paralel, în cadrul dialogului extins dintre organizaţiile minorităţilor naţionale, vor avea loc prelegeri, conferinţe, dezbateri, expoziţii şi lansări de carte.
În raportul de specialitate care a însoţit proiectul de hotărâre se arată că Festivalul ProEtnica este locul de întâlnire a minorităţilor naţionale din România, o sărbătoare a diversităţii şi a bogăţiei culturale a minorităţilor naţionale împreună cu etnicii români, toţi deopotrivă, cetăţeni ai României.
„Proiectul Pro Etnica a devenit o tradiţie valoroasă în peisajul cultural românesc, reprezentând în prezent cea mai importantă manifestare culturală a tuturor minorităţilor naţionale din ţara noastră, o adevărată sărbătoare a promovării dialogului intercultural, a diversităţii în cultură, artă şi viaţă spirituală”, se mai menţionează în raport.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Guvernului României prin Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi Ministerului Culturii, Ambasadei Republicii Federale Germania şi Conciliului Judeţean Mureş. AGERPRES