La data de 28 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgu Mureș au depistat, pe strada Plutelor din municipiu, un tânăr, în vârstă de 18 de ani, care ar fi condus un autoturism, sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”.
La data de 28 spre 29 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier Târgu Mureș au acționat pe raza municipiului, DJ 153 și DJ 152A, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.
Polițiștii au controlat 91 de autovehicule și au legitimat 112 persoane.
S-a acționat, în special, pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
Astfel, în urma controalelor efectuate, a fost constatată o infracțiune la regimul rutier și au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.495 de lei, dintre acestea 3 sancțiuni fiind aplicate pentru nepurtarea centurii de siguranță, 3 pentru nerespectarea regulilor rutiere specifice bicicliștilor, 1 pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice, 1 pentru utilizarea telefonului mobil la volan fără dispozitiv de tip “mâini libere”, 1 pentru conducerea unui autoturism adoptând un comportament agresiv, 9 pentru alte abateri la regimul rutier și 1 sancțiune conform Legii 132/2017.
De asemenea, au fost reținute 3 permise de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.
Acțiunile de acest gen vor continua.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE