Cincizeci de studenţi din România, Franţa, Italia şi Republica Moldova participă, începând de luni, timp de o săptămână, la lucrările Academiei Internaţionale de Vară BEST 2013 organizată la Târgu Mureş de Universitatea ”Petru Maior” şi de Institutul Universitar de Tehnologie ”Luis Pasteur” din cadrul Universităţii din Strasbourg.
”Ne aflăm la a treia ediţie a unui demers de formare complementar cu scopul de a dezvolta spiritul antreprenorial al tinerilor, demers unic în peisajul educaţional din România, iniţiat de Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative a Universităţii ‘Petru Maior’ şi Institutul Universitar de Tehnologie ‘Luis Pasteur’ – Universite de Strasbourg. Cincizeci de studenţi din România, Franţa, Italia, Moldova sub coordonarea a 10 traineri (cadre didactice şi profesionişti practicieni) vor dezvolta proiecte de afaceri pe tema ‘Gastronomia în Europa – cultură şi afacere, tradiţie şi tendinţe’, pe care le vor susţine în faţa unui juriu internaţional sâmbătă, 13 Iulie, ora 10,00”, a precizat, luni, lectorul universitar Liviu Ciucan Rusu, de la Universitatea ”Petru Maior” Târgu Mureş.
Potrivit acestuia, seminariile de lucru ale Academiei Internaţionale de Vară BEST 2013, care se vor derula la Centrul Cultural şi Ştiinţific Universitatea ”Petru Maior” din Complexul Mureşul vor fi completate de vizite exploratorii şi excursii în zonele Reghin-Gurghiu, Sighişoara, Târnăveni şi Târgu Mureş, prin care se doreşte promovarea spiritului antreprenorial şi valorile culturale din zona judeţului Mureş.
Proiectele de afaceri vor fi realizate de şapte echipe mixte, iar jurizarea va fi realizată de specialişti din România şi Franţa.
Festivitatea de deschidere a Academiei Internaţionale de Vară BEST (Boost your Entrepreneurship Skills in Transylvania) 2013 a avut loc, luni, la în Aula Magna a Universităţii ”Petru Maior” din Târgu Mureş.
AGERPRES