Consiliul Judeţean (CJ) Mureş şi Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (SMURD) colaborează pentru realizarea unui proiect prin care să acceseze finanţare în viitorul exerciţiu bugetar european, care are ca obiectiv înfiinţarea unei academii europene de urgenţă. ‘Consiliul Judeţean are aproape 50 de hectare de teren în comuna Gorneşti, este terenul fostei unităţi militare. Pe acel teren se află momentan şi nişte rezervoare de combustibil, dar se află şi câteva clădiri. Evident fiind o suprafaţă atât de mare, trebuie să avem în vedere un proiect mare, unul care nu trebuie să se limiteze a fi un proiect judeţean, regional sau chiar naţional. În discuţiile pe care le-am avut cu dr. Raed Arafat, cel care coordonează SMURD-ul, am stabilit foarte clar atât intenţia cât şi colaborarea între CJ şi SMURD, pentru a pune bazele proiectului de înfiinţare a unei academii naţionale sau a unei academii europene pentru medicina de urgenţă, unde să existe în fapt toată infrastructura de pregătire a intervenţiilor şi de calificare a medicilor în medicina de urgenţă. Va fi un proiect complex, în care va fi angrenat SMURD, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi evident şi CJ Mureş’, a declarat joi, Ciprian Dobre, preşedintele CJ Mureş.
Dobre şi-a exprimat speranţa că, în perioada de finanţare europeană 2014-2020, acest proiect va fi finalizat şi promovat, astfel încât judeţul şi municipiul Târgu Mureş să devină un important pol al medicinii de urgenţă din Europa.
Preşedintele CJ Mureş a subliniat că, deocamdată, nu se poate vorbi despre costuri, dar că judeţul are potenţial în acest domeniu şi trebuie să îl valorifice. ‘Sunt creionate obiectivele şi scopul, urmând să se procedeze la efectuarea studiului de fezabilitate pentru acest obiectiv. Despre costuri putem vorbi după întocmirea studiului de fezabilitate. Avem acest potenţial şi această oportunitate, este un moment operativ pe care noi, foarte clar, trebuie să-l exploatăm; faptul că am dezvoltat medicina de urgenţă, faptul că am dezvoltat ceea ce înseamnă intervenţia prin ISU şi că-l avem într-o poziţie foarte bună pe dr. Raed Arafat. Dacă vom avea nevoie de Ministerul Sănătăţii, evident va fi cooptat şi ministerul şi alte structuri, orice structură, orice instituţie care se va implica şi de care va fi nevoie sunt partenerii noştri de pe-acum. Proiectul va fi realizat prin fonduri europene, este un proiect foarte mare, care excede posibilităţilor financiare ale CJ, chiar şi ale ministerului’, a precizat Ciprian Dobre.
AGERPRES
Te umfla rasu