Pompierii mureseni au fost solicitați să intervină la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, pe strada Principală din localitatea Suseni.
La fața locului, echipajele operative din cadrul Detașamentului Reghin intervin cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și trei ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic.
În urma evenimentului au rezultat patru victime conștiente, cooperante, de cod galben, trei de sex feminin și una de sex masculin, care au fost preluate de către echipajele medicale.
Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers.
Concomitent se asigură și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
Toate cele patru victime sunt în acest moment transportate la CPU Reghin pentru investigații suplimentare.
Lt. Călușeri Alexandra