Accident rutier produs în localitatea Ungheni, în care au fost implicate trei autoturisme. În urma accidentului au rezultat trei victime, cod verde. Circulația este blocată. Intervin pentru asigurarea de măsuri specifice PSI, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Mureș.
În urma reevaluării medicale de către echipajele medicale prezente la fața locului, în urma accidentului au rezultat două victime de cod galben. Circulația se desfășoară pe un singur sens de mers.
ISU Mureș
Siguranţa rutieră reprezintă o prioritate a activităţii Poliţiei Române din perspectiva necesităţii asigurării şi menţinerii unui trafic rutier bazat pe respectarea reglementărilor legale şi, implicit, a vieţii şi siguranţei participanţilor la trafic.
În acest sens, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş recomandă:
Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice, substanţe cu efect psihoactiv sau sunteţi prea obosit. Nu este pusă numai viaţa dumneavoastră în pericol, ci şi a celorlalţi participanţi la trafic. Precizăm că art.336 din Noul Cod Penal prevede:Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către persoana care, la momentul prelevării probelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în aerul expirat se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
De asemenea, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune, se sancţionează cu amendă de la 1.305, până la 2.900 de lei şi reţinerea permisului de conducere pentru 90 de zile, eliberându-se o dovadă fără drept de circulaţie.
Respectaţi regulile de circulaţie şi adaptaţi conduita la condiţiile de trafic.
Folosiţi centura de siguranţă (conducători auto şi pasageri) pentru diminuarea riscului victimal.
Siguranţa personală este o problemă care trebuie să preocupe pe fiecare.
Foto: Facebook