In aceasta noapte s-a produs un accident intre doua autocamioane, 4 persoane implicate, unul dintre conducatorii auto fiind incarcerat. Celelalte 3 victime sunt in afara autocamioanelor. S-a intervenit pentru descarcerarea conducatorului auto. Traficul a fost blocat pe ambele sensuri.
A intervenit Detasamentul Sighisoara. Victima a fost descarcerata, este de cod rosu, celalalt conducator cod rosu, persoana de sex feminin cod galben iar minorul cod verde.
Info ISU Mures
La data de 13 iunie a.c., în jurul orei 01.40, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe DN13 E60, în afara localității Sighișoara, cu implicarea a două ansambluri de vehicule.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, la km. 119+450m, se pare că un bărbat, de 50 de ani, din județul Prahova, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, din direcția Târgu-Mureș-Sighișoara, nu ar fi adaptat viteza la condiții de carosabil umed, într-o curbă deosebit de periculoasă, la dreapta, a pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune frontală cu un alt ansamblu de vehicule, condus din sensul opus, de un bărbat, de 47 de ani, din Reghin.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a celor doi conducători auto, precum și vătămarea corporală ușoară a unei femei, de 41 de ani și a unui minor, de 10 ani, ambii pasageri în ansamblul de vehicule condus de barbatul de 47 de ani, toți fiind transportați la unitatea medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.
DN 13 E60 a fost blocat, circulându-se dirijat pe varianta ocolitoare DC 158 Daneș-Seleuș, la acest moment traficul fiind reluat.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.