Trei autoturisme sunt implicate într-un accident rutier produs în urmă cu puțin timp în localitatea Tăureni. Pompierii de la Punctul de lucru Luduș intervin pentru asigurarea măsurilor de prevenirea și sistarea incendiilor în urma accidentului soldat cu două victime de cod Galben, informează ISU Mureș.
UPDATE
În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 14.30, polițiștii rutieri au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier în localitatea Tăureni.
Din cercetările efectuate la fața locului, pe DJ 151, la km 15+90 m, s-a stabilit faptul că impactul s-a produs între trei autoturisme conduse de trei bărbați.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a doi pasageri aflați într-unul dintre autoturisme, care au fost transportați la unitatea spitalicească, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Cei trei conducători auto, implicați în eveniment, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii incidentului, vin completările de la IPJ Mureș.
foto arhiva