Astăzi, 25 septembrie a.c., în jurul orei 13.15, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Sighișoara au fost sesizați să intervină la un eveniment rutier, produs în parcarea unui supermarket din municipiul Sighișoara, în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unui pieton.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, o femeie, de 71 de ani, din municipiul Sighișoara, în timp ce conducea un autoturism, la efectuarea manevrei de mers cu spatele, la ieșirea din parcare, a acroșat un pieton, femeie, de 45 de ani, din Sighișoara, care se afla în spatele autoturismului.
Ulterior, conducătoarea auto a mai tamponat alte două autovehicule parcate.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală, posibil ușoară a pietonului, care a fost preluat și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului, sub supravegherea unității de parchet competente.