Consiliul Local al municipiului Târgu Mureș prin Direcția de Asistență Socială acordă un sprijin financiar pentru nou-născuți din Târgu Mureș, sub formă de tichete pe suport electronic în valoare totală de 1.000 lei/nou-născut, conform HCL nr. 228 din 30 iunie 2022.
Condiții de acordare:
– părinții sau părintele în cazul familiilor monoparentale să aibă domiciliul în Municipiul Târgu Mureș;
– părinții sau părintele în cazul familiilor monoparentale să aibă reședința în Municipiul Târgu Mureș cu cel puțin 6 luni înainte de naștere;
– cererea pentru acordarea sprijinului financiar pentru nou-născuți să fie depusă în termen de maxim 60 zile calendaristice de la data nașterii copilului.
Actele necesare:
– Cerere tipizată și declarație de consimțământ (Vezi aici);
– Actele de identitate ale părinților (original și copie) sau al părintelui în cazul familiei monoparentale;
– Certificat de naștere al copilului (original și copie);
– Alte acte, după caz.
Cererea, completată de către unul dintre părinții copilului, împreună cu actele doveditoare, se va depune la sediul Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș, str. Gheorghe Doja, nr. 9, camera 8 Registratură (program: Luni-Vineri 08:00-12:00, Marți și Joi de la 14:00-16:00) sau electronic la adresa de e-mail: registratura.das@tirgumures.ro.
Sprijinul financiar pentru nou-născuți sub formă de tichete pe suport electronic se acordă o singură dată pentru fiecare nou-născut, prin înmânarea tichetelor pe suport electronic în cuantum de 1.000 lei/nou-născut.
Tichetele pe suport electronic vor fi distribuite în termen de 45 zile de la depunerea cererii. Odată cu înmânarea acestora, solicitanții vor primi și lista cu magazinele partenere unității emitente a tichetelor pe suport electronic;
Tichetele vor putea fi folosite numai pentru achiziționarea de:
• Alimente și produse/aparatură destinate administrării alimentației copilului;
• Scutece și îmbrăcăminte destinată copilului;
• Produse de cosmetică și igienă specifice vârstei copilului;
• Produse de cosmetică și igienă necesare părinților în creșterea copilului;
• Aparatură destinată monitorizării stării de sănătate a copilului;
• Pătuț, lenjerie, cărucior, masă de înfășat etc.
Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon: 0365/430859 (Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș) pus la dispoziția publicului, de luni până vineri între orele: 08:00 – 15:00.
Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș