La data de 21 spre 22 ianuarie a.c., în intervalul orar 19:00-21:00 și 22:00-02:00, polițiștii Serviciului Rutier Mureș, împreună cu polițiștii Biroului Rutier Târgu Mureș, Biroului Rutier Reghin, Biroului Rutier Sighișoara, Biroului Rutier Târnăveni, Formațiunii Rutiere Luduș, Formațiunii Rutiere Iernut împreună cu polițiști de la ordine publică, și cu sprijinul S.A.S., au organizat o acțiune de tip Blitz pe raza județului Mureș, care a avut ca scop creșterea gradului de siguranță în rândul cetățenilor și a participanților la traficul rutier și creșterea vizibilității poliției în stradă.
Au fost legitimate 461 de persoane și controlate 456 de autoturisme, fiind efectuate 469 de testări cu aparatul alcooltest și DrugTest.
În urma verificărilor efectuate au fost aplicate 137 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 57.115 lei.
Dintre acestea, 134 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere, conform O.U.G. 195/2002/R, respectiv: 56 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 19 pentru nepurtarea centurii de siguranță și pentru neutilizarea dispozitivului de retenție copii, 6 pentru abateri constatate bicicliștilor, 2 pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice, 2 pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare și 49 pentru alte abateri.
Totodată au fost aplicate 2 sancțiuni conform Legii 132/2017 și 1 conform Legii 61/1991.
De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 13 permise de conducere, 9 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 2 pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare, 2 pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice și retrase 5 certificate de înmatriculare, fiind constatate 5 infracțiuni la regimul rutier.
Polițiștii rutieri acționează continuu, pentru asigurarea siguranței circulației rutiere, precum și pentru prevenirea accidentelor de circulației.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.