În cursul acestei săptămâni, Serviciul Public Poliția Locală a derulat o serie de acțiuni pentru combaterea fenomenului de cerșetorie pe raza municipiului Sighișoara.
Astfel, persoanele identificate că practică cerșetoria în diferite zone ale municipiului au fost conduse la sediul Serviciului Public Poliția Locală în vederea legitimării și înregistrării în baza de date.
Întrucât unele dintre persoanele care practică cerșetoria pe raza municipiului Sighișoara se deplasează cu vehicule cu tracțiune animală, pe lângă sancțiunile aplicate, s-a dispus și măsura tehnico-administrativă de ridicare a acestor vehicule.
De asemenea, pentru combaterea fenomenului de cerșetorie au fost constituite patrule pedestre în zona centrală, zona cetății și în diferite cartiere ale municipiului.
Rugăm cetățenii să NU încurajeze cerșetoria! Banii oferiți cerșetorilor susțin viața în stradă, analfabetismul, exploatarea persoanelor care cerșesc și împiedică accesul la educație. Spuneți NU cerșetoriei!