În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Mureș de ieri a fost aprobat Raportul de analiză a capacităţii de apărare împotriva incendiilor în judeţul Mureş pe anul 2022. Conform documentelor prezentate în ședință, în anul 2022, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „HOREA” al județului Mureș a intervenit la 3032 situaţii de urgenţă faţă de 2290 în anul 2021, numărul solicitărilor crescând cu 32,40%.
În 2022, personalul de specialitate din cadrul inspecției de prevenire din cadrul ISU Mureș desfășurat următoarele activități: 854 controale în domeniul situaților de urgență, în care au fost cuprinse 65 la obiective de investiții, 469 la operatori economici, 2 puncte de comanda, 4 la obiective cu substanțe periculoase, 200 la instituții, 16 la construcții hidrotehnice, 38 la localități și 60 activități de audit. Au fost depistate 2.719 deficienţe, 467 fiind înlăturate pe timpul controalelor. Pentru încălcările normelor ce au constituit contravenţii s-au aplicat un număr de 2.484 avertismente si 261 amenzi deficienţele constatate privind prevenirea situaţiilor de urgenţă, în cuantum de 459.900 lei. Au fost efectuate 50 de exerciții de alarmare în caz de incendiu. Au fost efectuate instruiri pe linia situațiilor de urgență din care 601 la operatori economici, 266 la instituții și 42 la localități. Anul trecut s-au emis fost emis 101 avize de securitate la incendiu și 3 avize privind protecția civilă, alte 44 de documentații privind solicitarea avizului de securitate la incendiu fiind respinse. Au fost emise 81 de autorizaţii de securitate la incendiu şi au fost respinse un număr de 14 cereri de emitere a autorizaţiei de securitate la incendiu;
Pe linia Directivei SEVESO s-au efectuat 7 inspecţii la obiectivele încadrate sub Directiva SEVESO, 6 controale de fond din punct de vedere al situaţiilor de urgenţă, s-a executat testarea Planului de Urgenta Externa la SC AZOMURES SA, s-au emis 4 puncte de vedere pentru Planuri de Urgenţă Internă, 2 participări la exerciţii de testare ale Planurilor de Urgenţă Externa, s-au emis 2 puncte de vedere la rapoarte de securitate și s-a emis 0 punct de vedere la PPAM(politica de prevenire a accidentelor majore).
Pentru anul 2023, obiectivul fundamental al Inspectoratului pentru situații de Urgență „Horea” al județului Mureș este creșterea capacității operaționale și de răspuns, reducerea impactului efectelor în situațiilor de urgență asupra comunităților și îmbunătățirea calității misiunilor executate atât la nivelul subunităților de intervenție profesioniste cât și la nivelul serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, aflate în coordonarea inspectoratului.
Din multitudinea de obiective pentru acest an, pe care și le-a propus ISU Mureș am reținut : achiziționarea, cu sprijinul Consiliului Județean Mureș, a unui container specializat pentru a interveni la incendii de pădure, adaptat pentru camioanele cu cârlig Renault din dotarea ISU Mureș și achiziționarea, cu sprijinul Primăriei Târgu-Mureș, a unei cisterne pentru apă, adaptată pentru camionul cu cârlig Renault din dotarea ISU Mureș; realizarea obiectivului de investiție “Centrul național de excelență de pregătire în situații de urgență” prin continuarea demersurilor în vederea întocmirii proiectului tehnic, după alocarea fondurilor necesare realizării investiției, continuarea demersurilor în vederea construirii unei noi subunități de pompieri în localitatea Bălăușeri, în scopul asigurării unui timp de răspuns cât mai scăzut, în zona drumului european E60. D.B.