Redăm în continuare, o succintă prezentare a acțiunilor Poliției Locale Luduș, extrăgând doar câteva dintre informațiilor puse la dispoziție de Şef Birou Poliţia Locală, Cotta Nicolae.
Polițiștii din cadrul biroului au executat prin rotație serviciul de pază și supraveghere la sediului Primăriei, în dispeceratul Poliției Locale, asigurând monitorizarea și controlul personalului din primărie și al cetățenilor care s-au prezentat cu diferite probleme, triajul epidemiologic și dezinfectarea, începând cu luna martie, conform prevederilor legale.
Pe raza orașului, personalul a asigurat ordinea şi liniştea publică, conform planificării, pe 3 schimburi. Polițiștii s-au implicat activ pentru desfășurarea în condiții de siguranță a traficului rutier, au participat la activități de ajutorare a populației împreună cu personalul Direcției de asistență socială din cadrul Primăriei.
Având în vedere Planul local de cooperare, pentru creșterea gradului de siguranță al elevilor și cadrelor didactice din mediul preuniversitar pe parcursul anului 2020, s-a realizat o colaborare permanentă și eficientă cu conducerea unităților de învățământ de pe raza orașului, cu Poliția orașului Luduș și Jandarmeria.
Săptămânal, în fiecare zi de marți au asigurat măsuri de ordine în piața agroalimentară, au asigurat dirijarea și fluidizarea traficului rutier, la trecerile pentru pietoni pe b-dul 1 Decembrie 1918 și pe str. Pieții .
Zilnic, agenții de poliție locală au acționat pentru combaterea fenomenului cerșetoriei, îndeosebi de către persoane provenite din alte localități (Iernut, Cipău, Ogra), copii lipsiți de supravegherea părinților, dispunându-se măsuri de reducere a acestui fenomen prin aplicarea de sancțiuni contravenționale, prin implicarea și cu sprijinul personalului din cadrul Direcției de asistență socială din cadrul Primăriei Luduș, Iernut și Ogra.
Zilnic, agenții de poliție locală aflați în teren au acționat pentru păstrarea curățeniei orașului, fiind aplicate 189 de sancțiuni contravenționale în valoare de 10.300 de lei, persoanelor fizice care au depus deșeuri menajere în alte locuri decât cele amenajate, dar și persoanelor neautorizate care au scos deşeuri din recipientele de colectare amplasate pe domeniul public.