Poliţia Locală Sighişoara îşi exercită activităţile privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, a prevenirii şi descoperirii infracţiunilor, în următoarele domenii:
- ordinea şi liniştea publică, precum şi paza bunurilor;
- circulaţia pe drumurile publice;
- disciplina în construcţii şi afişajul stradal;
- protecţia mediului;
- activitatea comercială;
- evidenţa persoanelor;
- alte domenii stabilite prin lege.
În perioada analizată, Serviciul Public Poliţia Locală Sighişoara şi-a organizat activitatea având drept scop principal menţinerea unui climat de ordine şi linişte publică în Municipiul Sighișoara și cartierele limitrofe, urmărind:
• eradicarea cerșetoriei și prostituției;
• asigurarea unui climat de siguranţă în instituţiile de învăţământ şi în imediata lor vecinătate;
• menținerea curățeniei și protecția mediului;
• depistarea construcțiilor fără autorizații, reclamelor și afișajul stradal;
• depistarea persoanelor fără acte de identitate sau cu acte expirate;
• combaterea comerţului stradal ilicit, controlul în piața agroalimentară;
• participarea la măsuri de ordine cu ocazia manifestărilor cultural artistice şi sportive;
• activităţi în colaborare cu alte instituţii ce au ca scop asigurarea ordinii şi liniştii publice pe raza Municipiului Sighişoara.
• activităţi de colaborare cu alte instituţii sau servicii publice de interes local.
În perioada ianuarie-martie 2019 s-au desfăşurat următoarele activităţi:
- zilnic s-au efectuat acțiuni cu efectiv mărit în scopul eradicării fenomenului cerșetoriei, respectiv apelarea la mila publicului, de asemenea au fost organizate patrule pedestre în schimbul I și II, care au acționat și vor acționa în continuare în zona centrală și cetate precum și pe străzile adiacente, concomitent cu patrulele auto care vor acționa în cartiere, intersecții și în zona centrelor comerciale. Toate persoanele care au fost prinse apelând la mila publicului, au fost conduse la Sediul Poliției Locale unde au fost identificate, înregistrate și sancționate. Minorii trimiși la cerșit și abandonați pe raza municipiului au fost ajutați să ajungă la domiciliu în special cei din localitățile limitrofe. Ca rezultat putem spune că practicarea apelării la mila publicului s-a diminuat considerabil, dar încă nu este de ajuns, tot efectivul poliției locale trebuie să aibă în atenție și să ia măsuri de contracarare a fenomenului cerșetoriei;
- zilnic pe timpul cursurilor școlare s-a asigurat un climat de siguranță în instituțiile de învâțământ și în imediata apropiere, agenții poliției locale acționând inclusiv la trecerile de pietoni la venirea cât și la plecarea elevilor din școală, având în atenție ca elevii să traverseze în siguranță arterele de circulație, prevenind astfel evenimentele din rândurile elevilor inclusiv accidentele de circulație. Astfel în primul trimestru nu au avut loc accidente rutiere din rândurile elevilor și nici de altă natură, înlăturând totodată persoanele dubioase sau suspecte din apropierea școlilor.
Exemplu: o patrulă formată din doi polițiști locali a depistat două persoane suspecte care consumau substanțe halocinogene. Acestea au fost identificate, informând în scris Poliția Municipiului Sighișoara în vederea cercetării acestora fiind suspecte de comercializare în rândul elevilor de sustanțe halocinogene.
- la inițiativa Poliției Locale au fost organizate un număr de 5 acțiuni de ecologizare, 2 acțiuni pe sectorul de drum național DN 15 E60, ieșirea din Municipiul Sighișoara, de la unitatea militară și până în localitatea Hetiur; o acțiune pe Malul Târnavei și două acțiuni pe sectorul de drum DJ 106, ieșire spre localitatea Șaeș. În aceste acțiuni de curățenie au fost angrenate persoane care prestează ore în cadrul asistenței sociale, care au adunat zeci de saci de gunoaie menajere, PET-uri, pungi plastic, etc., care au fost transportate la groapa de gunoi, astfel zonele respective arată cu totul altfel, respectiv curate.
- în zilele de miercuri și sâmbătă au fost organizate acțiuni în piața agroalimentară, cât și în apropierea acesteia, asigurându-se descongestionarea traficului în zonă(parcări, staționări), verificându-se totodată proveniența mărfurilor, afișarea prețurilor, buletinele metrologice ale cîntarelor, luându-se măsurile legale de avertizare și sancționare în cazul constatării de contravenții.
- în zilele de duminică și sărbători religioase, agenții poliției locale au acționat în preajma lăcașelor de cult în scopul menținerii ordinii și liniștei publice, luând măsuri împotriva celor ce apelează la mila publicului.
- s-a luat măsura ridicării căruțelor și predării acestora pe bază de proces verbal la A.T.T. Sighișoara, în cazul în care au fost depistați căruțași care nu respectă indicatoarele rutiere intrând în municipiul Sighișoara pe sectoare de drum în care accesul vehiculelor cu tracțiune animală este interzis, iar cei care au încercat să intre în municipiu dinspre localitatea Albești, au fost întorși din drum și îndrumați spre localitatea de domiciliu.
- s-a acționat pentru sprijinirea echipelor de deszăpezire pe raza Municipiului Sighișoara;
- s-a asigurat transportul de valori de la casieriile Municipiului Sighişoara la Trezorerie Sighişoara;
- s-a asigurat monitorizarea permanentă pe timpul programului de lucru la casieria din P-ţa H. Oberth;
- s-a asigurat transportul de valori de la Trezorerie la casieria Direcției de Asistență Socială a Municipiului Sighişoara;
- agenții poliției locale în afara de activitățile depuse în teren au asigurat permanența la Sediul Poliției Locale, prin ofițerul de serviciu pe trei schimburi, care a preluat toate sesizările telefonice ale cetățenilor, ulterior acestea au fost transmise către patrulele din teren, în vederea rezolvării și soluționării acestora, informând în același timp și persoanele care asigurau conducerea serviciului;
- în perioada 01.01.2019 -17.02.2019, Poliția Locală, a asigurat serviciu de patrulare pe timpul nopții, agenții aflați în serviciu monitorizând permanent patinoarul artificial montat în P-ța O. Goga precum și zona din apropierea acestuia;
- au fost înregistrate şi soluţionate un număr de 226 de sesizări telefonice ale cetăţenilor(principalele fapte reclamate s-au referit la tulburarea ordinii publice, prezenţa cerşetorilor în diferite zone ale oraşului, opriri, parcări neregulamentare și alte fapte de încălcare a normelor de convițuire socială);
- au fost soluţionate un număr de 27 de petiţii şi sesizări scrise ale cetăţenilor;
- s-a asigurat măsuri de ordine publică, împreună cu celelalte forţe componente ale sistemului integrat de ordine publică, la manifestările cultural artistice, sportive, religioase, acţiuni de protest etc, desfăşurate pe raza de competenţă
În domeniul protecției mediului:
- s-au efectuat un număr de 43 de misiuni de patrulare și monitorizare a teritoriului Municipiului Sighișoara, misiuni care care au avut ca obiective, respectarea legislației în vigoare privind protecția mediului; respectarea obligațiilor ce îi revin operatorului de salubritate; depozitarea și abandonarea deșeurilor de orice fel pe domeniul public și privat al Municipiului Sighișoara.
- s-au cercetat și rezolvat un număr de 7 reclamații ale cetățenilor, care vizau în special depozitarea și abandonarea deșeurilor de construcții pe domeniul public; deversarea de ape uzate pe domeniul public; nerespectarea legislației în vigoare referitoare la creșterea animalelor în gospodăriile individuale.
- în urma acestor misiuni s-au constatat un număr de 35 fapte contravenționale și au fost identificați 83 de cetățeni care au încălcat legislația de protecția mediului și s-a întocmit un număr de 65 procese verbale de contravenție în valoare de 68.500 lei, ceilalți contravenienți au fost sancționați cu avertismente verbale.
În domeniul economic și activități comerciale:
- au fost verificate privind respectarea normelor de funcționare în domeniul economic, 32 societăți comerciale cu privire la afișarea și respectarea programului de funcționare;
- au fost verificați un număr de 47 producători agricoli, cu privire la existența și valabilitatea atestatelor de producător, afișarea etichetelor de produs și a prețurilor pe tarabe;
- au fost verificate prin sondaj persoanele care comercializau produse în piața agroalimentară, privind valabilitatea certificatelor metrologice a cântarelor folosite;
- în urma acestor acțiuni au fost aplicate un număr de 19 avertismente verbale și 12 amenzi în valoare totală de 6.200 lei.
În domeniul disciplinei în construcții și afișa stradal:
S-a încheiat un număr de 26 procese verbale pentru încălcări ale legislației privind disciplina în construcții, conform Legii nr. 50/1991 și afișajul stradal conform prevederilor H.C.L. nr. 181/2017, în valoare de 55000 lei. Am legitimat un număr de 89 persoane în cadrul verificărilor efectuate, am înmânat un număr de 22 notificări în ceea ce privește obligațiile legale privind afișajul stradal (nr.428/2.04.2018 ) și am soluționat un număr de 11 sesizări ( telefonice, scrise, note de serviciu).
În cursul lunilor ianuarie -martie 2019 s-au efectuat un număr de 25 verificări în ceea ce privește respectarea legislației privind disciplina în construcții, afișajul stradal, ordinea publică.
În domeniul evidenței persoanelor:
- s-au efectuat verificări în teren, pentru penerea în legalitate a persoanelor fără documente(cei care au împlinit 14 ani) sau documente de identitate expirate, în urma acestora au fost identificate un număr de 159 de persoane, iar în cazul altor 10 persoane s-a constatat faptul că acestea sunt plecate în străinătate, iar alte 14 persoane mutate de la domiciliu cu adresă necunoscută.
În perioada ianuarie-martie 2019, agenții din cadrul Serviciului Public Poliția Locală au aplicat un număr de 1.076 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 313.255 lei (conform Anexelor), din care:
- pentru tulburarea ordinii publice, cerşetorie, colectat resturi din containerele de gunoi de la asociaţiile de proprietari au fost sancţionate un număr de 143 persoane, cu amenzi în valoare de 78.800 lei;
- pentru opriri în zone interzise, circulația autovehiculelor pe sectoare de drum cu acces interzis un număr de 568 conducători auto cu amenzi în valoare de 80.365 lei și 804 puncte de penalizare;
- pentru nerespectarea regulamentului privind parcările de reședință și a celor cu plată au fost sancționați contravențional un număr de 83 conducători auto, cu amenzi în valoare de 4.800 lei;.
- pentru alte contravenţii (ars deșeuri, neprezentare la sediul Poliției Locale în urma invitațiilor primite; ocuparea domeniului public fără a avea acest drept; prostituție; colectare de fonduri fără acordul Municipiului Sighișoara; săpături în carosabil; deszăpezire, montat firmă fără a avea autorizație etc) un număr de 282 persoane fizice sau juridice, cu amenzi în valoare totală de 149.290 lei.
Serviciul Public Poliția Locală Sighișoara
Șef serviciu Ioan Alb