Joi 17.02.2022 specialiştii Agenției Naționale Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Mureș, alături de doamna prefect a judeţului Mureș Mara TOGĂNEL, au intensificat activitățile de prevenire a consumului de droguri în unitățile de învățământ din județul Mureș.
În acest sens, au fost derulate o serie de activităţi specifice, de informare cu privire la problematica consumului de droguri, adresate elevilor de la Liceul Tehnologic “Electromureș” Târgu Mureș.
Aflați în mijlocul elevilor și al cadrelor didactice de la liceul mai-sus amintit, prefectul judeţului Mureș Mara Togănel și coordonatorul CPECA Mureş, Ion Aleodor Roman, au abordat următoarele teme:
– efectele consumului de droguri asupra sănătăţii, precum şi problemele sociale pe care le creează;
– motivele debutului în consumul de droguri;
– promovarea concursului național“Mesajul meu antidrog”.
De asemenea, elevii au putut experimenta „ochelarii de droguri” ce simulează o gamă largă de efecte care pot fi declanșate de consumul de droguri, precum şi „ochelarii de alcool” ce simulează o intoxicație puternică cu alcool, în sânge.
Răspunzând provocării unui elev, doamna prefect a replicat că “Cel mai relaxant lucru pe care poți să îl faci este lectura unei cărți”
CENTRUL DE PREVENIRE, EVALUARE ŞI CONSILIERE ANTIDROG MUREȘ
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.