Cadrele direcţiei au efectuat, în perioada de referinţă, peste 220 de verificări pe linia disciplinei în construcţii – afişaj stradal, controlului comercial şi protecţiei mediului pentru a investiga, conform atribuţiilor de care dispun, problemele semnalate sau constatate pe raza municipiului.
Pe componenta disciplină în construcţii – afişaj stradal, în urma a 183 controale derulate pentru identificarea lucrărilor de construcţii neautorizate, au fost depistate 9 şantiere unde nu erau respectate prevederile Legii nr. 50/1991 – republicată, fiind aplicate 7 sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.000 lei, iar în două situaţii au fost emise somaţii de oprire a lucrărilor până la clarificarea situaţiei.
Exemplificativ este cazul numitului M.I.L. care a demarat, în zona cartierului Unirii, lucrări de construire a unei case de locuit fără a deţine autorizaţia necesară, motiv pentru care a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.000 lei, conform actului normativ mai sus menţionat, dispunându-se încetarea lucrărilor şi efectuarea demersurilor necesare intrării în legalitate.
În conformitate cu „Planul de Control” aprobat, personalul Biroului Control Comercial a efectuat 43 de verificări specifice la supermarketuri şi agenţi comerciali de pe raza municipiului, cu puncte de lucru în Piaţa Armatei, fiind aplicate 10 sancţiuni în cuantum de 13.000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 1 lit d) sau lit g) din Legea nr. 12/1990, referitoare la expunerea spre comercializare a produselor fără specificarea termenului de valabilitate ori fără a avea afişate preţurile.
De asemenea, în conformitate cu art. 1, lit. a) din Legea nr. 12/1990 – privind protejarea populaţiei împotriva unor fapte de comerţ ilicite, au fost sancţionaţi cu amenzi în sumă de 4.500 lei, trei comercianţi care îşi desfăşurau activitatea fără a deţine Avizele /Autorizaţiile de Funcţionare prevăzute de legislaţia în vigoare.
Pe linia protecţiei mediului, în intervalul amintit s-au întreprins controale la 9 agenţi comerciali pentru verificarea modului de respectare a obligaţiilor referitoare la condiţiile de depozitare şi colectare a deşeurilor menajere, prevăzute de HCL nr. 20/2008 – modificată, doi dintre aceştia fiind sancţionaţi contravenţional întrucât nu deţineau contracte cu societatea de salubrizare abilitată a ridica deşeurile provenite din derularea exerciţiului economic.
Pe această cale rugăm cetăţenii municipiului să urmărească şi să respecte programul anunţat al Curăţeniei Generale de Toamnă, cu menţiunea că în situaţia depozitării ulterioare de deşeuri pe domeniul public riscă să fie sancţionaţi contravenţional conform dispoziţiilor legale specifice.
CONDUCEREA DIRECŢIEI POLIŢIA LOCALĂ
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.