Mari nume ale ecranului românesc îşi dau întâlnire cu publicul la a doua ediţie de la Mureş a festivalului de film deja celebru in Romania si in toata lumea: TIFF
Cele trei zile de TIFF Mureş aduc filme româneşti clasice, dar şi cele mai recente producţii, alături de filme câştigătoare la mari festivaluri internaţionale Victor Rebengiuc şi Mircea Albulescu deschid lista invitaţilor speciali din cea de-a doua ediţie de la Târgu Mureş a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care va începe vineri, 26 septembrie. Evenimentul aduce în oraş filme care şi-au câştigat aprecierea criticilor şi publicului, proiecţii-eveniment în prezenţa unor nume mari ale cinematografiei, dar şi concerte şi petreceri în fiecare seară.
Primul film din programul TIFF Mureş este „Afacerea Tănase” (regia: Ionuţ Teianu), cel mai mare caz de spionaj din istoria franco-română. O luptă dusă în culise de către serviciile secrete ale celor două ţări, cu implicaţii până la nivelul şefilor de stat, „Afacerea Tănase” a devenit film în urma unei investigaţii independente conduse de Liviu Tofan, care în acea perioadă conducea secţia de ştiri de la Europa Liberă, şi care este invitat la Târgu Mureş pentru a prezenta filmul şi a răspunde întrebărilor publicului.
Tot vineri seara sunt programate filmele „Al doilea joc” (regia: Corneliu Porumboiu), filmul „Stockholm” (regia: Rodrigo Sorogoyen) – film câştigător al trofeului TIFF 2014 şi „Bucureşti, unde eşti?” (regia: Vlad Petri), filmul care urmăreşte mişcările de stradă care au cuprins România în 2012.
Întâlnirile cu invitaţii speciali continuă şi sâmbătă. Victor Rebengiuc va fi prezent pentru proiecţia filmului „Niki Ardelean, colonel în rezervă” (regia: Lucian Pintilie), în care joacă rolul unui fost ofiţer aflat la pensie, într-o situaţie materială precară, care luptă acum doar pentru a-şi păstra demnitatea de sine şi valorile morale într-o lume a schimbărilor accelerate.
Tot sâmbătă, actorii Mircea Albulescu, Dan Condurache şi Ioana Crăciunescu sunt invitaţi pentru proiecţia specială a unuia din cele mai bune filme romaneşti realizate înainte de 1989 – filmul „La capătul liniei” (regia: Dinu Tănase), povestea a doi deţinuţi care vor să se reintegreze în societate, care se dovedeşte însă uneori un mediu mai ostil decât închisoarea.
Regizorul Răzvan Săvescu şi producătorul Tudor Giurgiu vor reprezenta echipa filmului „America, venim!”, o comedie lansată în cinematografe în urmă cu câteva zile şi care a avut parte de săli pline la proiecţiile organizate în avanpremieră – drumul unui grup de artişti români prin America dă naştere unor încurcături neaşteptate, cauzate de un impresar nu tocmai serios.
Duminică, TIFF Mureş aduce „Metropolis” de Fritz Lang, primul film science-fiction de lung-metraj din istorie, un film mut care va beneficia de acompaniamentul live al trupei Abator Industries, un colectiv experimental care explorează genuri muzicale de frontieră.
Filmele câştigătoare la mari festivaluri vor fi la ele acasă în ultima zi de TIFF Mureş; în program sunt „Paradisul spulberat” (Broken Circle Breakdown, regia: Felix Van Groeningen), care a câştigat Premiul Academiei Europene de Film în 2014, „Boyhood” de Richard Linklater, câştigătorul premiului FIPRESCI pentru Filmul Anului în 2014 şi al Ursului de Argint la Berlinală, dar şi „Câinele japonez” (regia: Tudor Cristian Jurgiu), un film în care străluceşte Victor Rebengiuc, propunerea României la premiile OSCAR de anul viitor, în categoria „cel mai bun film străin”.
A doua ediţie a TIFF Mureş va avea loc între 26 şi 28 septembrie în spaţii emblematice ale oraşului: Palatul Culturii, Teatrul de Vară, Cinema Arta şi Cocoşul de Aur vor găzdui proiecţiile de film, concertele şi petrecerile festivalului, în timp ce iubitorii scurtmetrajelor sunt invitaţi la J’ai Bistro în fiecare seară. Intrarea la toate evenimentele din program este gratuită, în limita locurilor disponibile.
TIFF Mureş 2014 este un eveniment organizat de Asociaţia pentru Film şi Cultură Urbană – AFCU şi de Consiliul Judeţean Mureş.
PROGRAM OFICIAL TIFF 2014
Vineri 26.09
CINEMA ARTA
18.00 AFACEREA TANASE
(r. Ionut Teianu, Romania, 56’) Invitat special: Liviu Tofan
19.3 AL DOILEA JOC
(r. Corneliu Porumboiu, Romania, 96’)
21.30 STOCKHOLM
(r. Rodrigo Sorogoyen, Spania, 88’) Film castigator al trofeului TIFF 2014
COCOSUL DE AUR
20.30 BUCURESTI, UNDE ESTI? (r. Vlad Petri, 80’)
22.00 Concert: R.O.A.
23.00 Festival Party: DJ Paul
J’AI BISTRO
20.00 Scurtmetraje romanesti din competitia TIFF 2014
Sambata 27.09
PALATUL CULTURII
22.00 MAREA FRUMUSETE / LA GRANDE BELLEZZA
(r. Paolo Sorrentino, Italia, Franta, 140’) Castigator al premiului Oscar 2014 pentru film strain
CINEMA ARTA
10.00 Proiectie Educa TIFF: URSUL URIAS
(pentru copii peste 8 ani) (73’)
12.00
Proiectie EducaTIFF: MIKE ISI IA RAMAS BUN
(pentru copii peste 11 ani) (91’)
15.00 CANIBAL
(r. Manuel Martín Cuenca, Spania, Romania, 117’)
17.00 FINAL CUT
(r. György Pálfi, Ungaria, 85’)
19.00 Proiectie speciala: NIKI ARDELEAN, COLONEL IN REZERVA
(r. Lucian Pintilie, Romania, 95’) Invitat special: Victor Rebengiuc
21.00 Proiectie speciala:
LA CAPATUL LINIEI
(r. Dinu Tanase, Romania, 85’) Invitati speciali: Mircea Albulescu, Dan Condurache, Ioana Craciunescu
TEATRUL DE VARA
20.30 AMERICA, VENIM! (r. Razvan Savescu, Romania, 100’)
In prezenta regizorului Razvan Savescu si producatorului Tudor Giurgiu
COCOSUL DE AUR
20.30 METALLICA THROUGH THE NEVER
(r. Nimrod Antal, SUA, 93’)
22.00 Concert: C.T.C.
23.00 Festival Party: DJ Slim Rocka
J’AI BISTRO
20.00 Scurtmetraje romanesti din competitia Anim’est 2013 (77’)
Duminica 28.09
PALATUL CULTURII
14.00 IDA (r. Pawel Pawlikowski, Polonia, Danemarca, 82’)
16.00 Proiectie Speciala: METROPOLIS (r. Fritz Lang, Germania, 80’)
Cu acompaniament live ABATOR INDUSTRIES
18.00 PARADISUL SPULBERAT / BROKEN CIRCLE BREAKDOWN
(r. Felix Van Groeningen, Belgia, 112’) Premiul Academiei Europene de Film 2014
20.00 Proiectie speciala: CAINELE JAPONEZ
(r. Tudor Cristian Jurgiu, 83’) Filmul care reprezinta Romania la Oscar 2015 Invitat special: Victor Rebengiuc
CINEMA ARTA
10.00 REGRET (11+) EducaTIFF (89’)
12.00 KARLA SI JONAS (11+) EducaTIFF
15.00 ALFABET (r. Erwin Wagenhofer, Germania, Austria, 109’)
17.00 EXPERIMENTUL BUCURESTI (r. Tom Wilson, 68’)
BARBATI DE MINGI/BESENCE OPEN (r. Kristóf Kovács, Ungaria, 68’)
20.00 Proiectie speciala: BOYHOOD (r. Richard Linklater, SUA,163’)
Premiul FIPRESCI pentru Filmul Anului in 2014, Ursul de Argint la Berlinale 2014
TEATRUL DE VARA
20.30 NUNTA IN OFFSAID / LA GRAN FAMILIA ESPANOLA (r. Daniel Sánchez Arévalo, Spania, 101’)
COCOSUL DE AUR
20.30 KURT COBAIN ABOUT A SON (r. A.J. Schnack) (97’)
22.00 Concert: BASSKA
23.00 Festival Party: DJ Sauce
J’AI BISTRO
20.00 Scurtmetraje din festivalul filmului fantastic si horror „Luna Plina” 2014 (117’)
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.