Urmare a accidentului rutier din cursul zilei de ieri, produs în localitatea Vânători, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Sighișoara au procedat la reținerea pentru 24 de ore, a tânărului de 25 de ani, din județul Bacău.
La data de 2 martie a.c., în jurul orei 08.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Sighișoara au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN 13C, la ieșirea din localitatea Vânători.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că s-a produs o coliziune între 2 autoturisme.
În urma accidentului, din nefericire, a rezultat decesul unuia dintre conducătorii auto, de 74 de ani, din comuna Albești.
Celălalt conducător auto, un tânăr, de 25 de ani, din județul Bacău, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la unitatea spitalicească în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În baza probatoriului administrat, la aceeași dată, față de acesta, polițiștii au luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii incidentului.