Actualizare: Al 26-lea deces înregistrat azi. Este vorba de un bărbat în vârstă de 65 ani, din județul Timiș, cunoscut cu afecțiuni cardiovasculare. În data de 27.03.2020 a fost confirmat pozitiv la COVID-19. În aceeași dată a decedat.
Actualizare: A fost înregistrat decesul numărul 25. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 81 ani, din București, internat prin Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului SF. IOAN în 26.03.2020, ulterior transferat la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș, acolo unde s-a înregistrat în data de 27.03.2020 decesul în secția de ATI.
În județul Mureș, la data de 27 martie, ora 13.00, se înregistrează 4.156 persoane autoizolate la domiciliu și 180 de persoane aflate în spațiile de carantină. Până la această dată, un număr total de 545 de persoane au ieșit din autoizolare la domiciliu, iar 35 de persoane au ieșit din spațiile de carantină. De asemenea, 32 de persoane din județul Mureș sunt internate cu suspiciune de infecție cu Coronavirus.
600 misiuni specifice
În cursul zilei de ieri, 26 martie, forţele de ordine au acţionat integrat, în echipaje mixte alcătuite din poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari pentru impunerea normelor legale, instituite pe perioada stării de urgenţă. Astfel, în ultimele 24 de ore, peste 360 de polițiști din cadrul I.P.J. Mureș au desfășurat peste 600 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.
425 de sancțiuni
A fost verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 1.880 de persoane și peste 150 de societăți comerciale au fost controlate din perspectiva respectării interdicţiilor instituite. Pentru abaterile constatate, cu privire la interdicţiile instituite, forțele de ordine au aplicat 425 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 515.000 de lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației conform Ordonanței Militare nr.3.
Mutate în carantină din izolare
Totodată,
3 persoane au fost mutate din izolare la domiciliu în carantină instituționalizată, întrucât acestea nu au respectat prevederile legale incidente. Au fost controlate în trafic peste 1000 de autovehicule și legitimate peste 1600 de persoane. Totodată, poliţiştii au continuat verificările care vizează descurajarea şi prevenirea apariţiei unor practici comerciale ilicite, care să afecteze interesele cetăţenilor. Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză. Tocmai de aceea, recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale.
4 marketuri verificate: 2 amenzi
Ieri, 26 martie 2020, Direcția de Sănătate Publică a județului Mureș a controlat alte 4 unități de alimentație de tip “market”. Au fost aplicate 2 amenzi în valoare totală de 1.600 lei, pentru utilizarea necorespunzătoare a produselor biocide.
Numere de telefon utile
Dacă apar sesizări ale persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu sau în carantină, acestea pot apela numerele Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției: 0265 208 000 / 0265 233 652 sau numerele DSP Mureș: 0265 261152 (permanență) și mobil: 0731 338 057, 0731 338 064, 0790011872, 0790011874, 0790011873 (în intervalul orar 8-20).
De asemenea, numerele sunt destinate și primăriilor din județ care au întrebări referitoare la persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, sau alte aspecte legate de gestionarea situației “Coronavirus” la nivel local.
Cancelaria Prefectului
Instituția Prefectului – Județul Mureș