La sfârșitul săptămânii trecute, vineri, s-a desfășurat la Nyon tragerea la sorți a grupelor din Elite Round a UEFA Futsal Cup. Printre cele mai bune 16 echipe ale continentului, în urne s-a regăsit și campioana României, City’us Tîrgu-Mureș, aflată pentru a 3-a oară în această fază a competiției. Astfel, adversarele echipei mureșene sunt FC Barcelona (campioana Spaniei), ERA Pack Chrudim (campioana Cehiei) și Lokomotiv Harkov (campioana Ucrainei).
Partidele grupei A se vor desfășura în Republica Cehă, la Pardubice, gazde fiind cei de la ERA Pack Chrudim.
FC Barcelona, cap de serie, nu a evoluat în Main Round, fiind calificată direct în această fază. ERA Pack Chrudim a câștigat grupa a 4-a din Main Round (3-3 cu Baku United, 5-4 cu Litija și 5-0 cu Omonia Nicosia). Lokomotiv Harkov a terminat pe poziția a II-a, grupa a 3-a din Main Round (2-2 cu Tulpar Karagandy, 4-6 cu Sporting Paris și 4-1 cu Marca Futsal). Așadar, City’us va avea un adversar pe măsură, FC Barcelona, multipla campioană a Spaniei și câștigătoare a UEFA Futsal Cup, în ediția 2011/2012. Celelalte două adversare sunt unele deja tradiționale pentru futsal-ul românesc. Va fi cea de-a 3-a întâlnire între City’us și ERA Pack Chrudim (câte o victorie de fiecare parte) și o nouă dispută între România și Ucraina, de această dată cu Lokomotiv Harkov.
Componența celor 4 grupe…
…. din Elite Round: Grupa A – FC Barcelona, ERA PACK Chrudim, City’us Tîrgu-Mureș, Lokomotiv Harkov; Grupa B – Dinamo Moscova, Ekonomac Kragujevac, Slov-Matic Bratislava, FC Litija; Gripa C – Kairat Alma-Ata, Viten Vitebsk, Tuplar Karagandy, Tango Sarajevo; Grupa D – Sporting Lisabona; Eto Gyor, Araz Naxcivan, CF Eindhoven.
Cele 4 grupe vor fi găzduite, în ordine, de Pardubice (Rep. Cehă), Litija (Slovenia), Alma-Ata (Kazakhstan) și Lisabona (Portugalia). Partidele se vor disputa în perioada 19-24 noiembrie, echipele clasate pe locurile întâi, urmând să se califice în Final Four.