Consiliul Judeţean Harghita doreşte construirea în judeţ a unor aerodromuri, dar şi modernizarea celui din localitatea Ciceu, pentru a încuraja dezvoltarea turismului şi atragerea investitorilor.
Dezvoltare economică
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat că a vizitat, recent, aerodromul de la Drobeta Turnu Severin, pentru a găsi soluţia utilizării eficiente a unui astfel de aerodromuri şi în Harghita.
„Consider că existenţa unui astfel de aerodrom ar avea un impact pozitiv asupra vieţii economice din judeţ. Din punct de vedere al dezvoltării economice a regiunii, susţinerea funcţionării unui astfel de aerodrom ar fi avantajoasă, deoarece, deocamdată, nu există speranţe de construire a unei autostrăzi în apropierea judeţului nostru”, a declarat Borboly Csaba.
Afaceri și turism
Acesta a subliniat că un aerodrom va permite aterizarea şi decolarea avioanelor de 4 – 8 persoane şi ar facilita menţinerea eficientă a parteneriatelor dintre oamenii de afaceri atât din ţară cât şi din străinătate.
„Am demonstrat faptul că avioanele uşoare oferă posibilitatea ca oricine care se află în cursul dimineţii la biroul său în Miercurea-Ciuc, în cursul zilei să poată fi prezent la discuţii în cealaltă parte a ţării (…) iar după amiază să fie prezent din nou la birou pentru a-şi finaliza munca programată. (…) Aceasta reprezintă o soluţie eficientă şi flexibilă pentru reprezentanţii instituţiilor, a oamenilor de afaceri. (…) un beneficiu pentru întreaga regiune. Nu putem aştepta până să se construiască autostrada, trebuie să întreprindem paşi pentru găsirea soluţiilor de facilitare a accesului în zonă a acelor persoane care doresc să investească în zonă”, a mai spus Borboly.
Acesta a adăugat că, după aderarea României la spaţiul Schengen, unul dintre avantaje ar fi acela că nu ar fi necesară aterizarea acestor avioane la graniţă, pentru controlul actelor.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a mai punctat faptul că o astfel de investiţie ar creşte şi numărul turiştilor care ar vizita zona, întrucât există semnale că aceştia ar lua în considerarea posibilitatea de a se deplasa cu aeronave uşoare, de aeroportul de la Tîrgu-Mureş.
Fonduri europene
Potrivit lui Borboly Csaba există iniţiative de construire a unor aerodromuri la Misentea sau pe Vârful Ţeghend, de modernizare a celui de la Ciceu sau de reintroducere în circuit a acelora care nu se mai află în funcţiune, cum ar fi cel de la Lăzarea. „Am propus organizarea unei întrevederi în acest sens cu primarii din judeţul Harghita şi din judeţele învecinate, dar şi cu persoanele interesate în acest sens. (…) În decursul câtorva luni se va publica posibilitatea de accesare a fondurilor europene pentru perioada 2014 – 2020, ocazie cu care s-ar putea accesa fonduri europene pentru dezvoltarea aerodromului de la Ciceu, prin intermediul unui parteneriat public privat”, a conchis Borboly Csaba.