Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca şi directorul general al acestuia, David Ciceo, au obţinut premiul Regional Air Transport Conference 2025 pentru rezultatele extraordinare înregistrate cu privire la creşterea anuală a traficului de pasageri.
Premiul a fost obţinut în cadrul conferinţei Regional Air Transport, pe care aeroportul clujean a organizat-o luni.
„Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj a găzduit în data de 8 septembrie 2025 cea de-a patra ediţie a conferinţei regionale de aviaţie 2025 Regional Air Transport Conference – Regional developments and geopolitical challenges, în colaborare cu platforma ATN – Air Transport News, specializată în organizarea unor prestigioase conferinţe de aviaţie, pe plan european. Evenimentul a reunit în cadrul unei conferinţe de o zi, desfăşurate la aeroport, experţi de renume din industria aviaţiei civile de la nivel internaţional, reprezentanţi ai autorităţilor naţionale relevante şi directori de companii aeriene şi aeroporturi din Europa şi România. Printre speakerii acestui eveniment s-au numărat: Michael Harrington, Preşedinte şi Director General – Asociaţia Companiilor Aeriene din Europa (en.AIRE), Cătălin Radu, Director Executiv EACAC şi Director General – Reţeaua de Conformitate Guvernamentală în Aviaţie, Costin Iordache, Director General, TAROM şi Petros Kavassalis, Profesor Asociat şi Prorector pentru Cercetare şi Inovare, University of the Aegean, domnul David Ciceo – Director General, Aeroportul Internaţional Cluj, precum şi domnul Kostas Iatrou – CEO, Air Transport News”, se arată într-un comunicat trimis marţi de aeroportul clujean.
Potrivit sursei citate, temele principale dezbătute în cadrul conferinţei au fost cele legate de provocările şi oportunităţile din transportul aerian regional, cum ar fi: provocările geopolitice şi impactul acestora asupra aviaţiei regionale, modernizarea şi extinderea aeroporturilor regionale pentru a sprijini creşterea economică şi conectivitatea, sustenabilitatea în aviaţia regională, tehnologii inovative pentru reducerea emisiilor şi a consumului de combustibil şi abordarea impactului crizelor economice asupra industriei aviatice regionale şi strategiilor de adaptare.
„Deschiderea de noi punţi pentru dezvoltarea aeroporturilor regionale, inclusiv prin organizarea acestor conferinţe specializate de aviaţie, reprezintă o abordare strategică pe care Consiliul Judeţean Cluj o susţine şi în urma cărora suntem convinşi că notorietatea rezultatelor obţinute de Aeroportul Internaţional Cluj, de-a lungul timpului, se îmbunătăţeşte”, a declarat, citat în comunicat, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.
În cadrul conferinţei a avut loc şi o ceremonie de acordare a premiilor Regional Air Transport Conference pentru anul 2025.
Premiul Regional Air Transport Conference 2025 – Organization a fost acordat Asociaţiei AIRE pentru rolul său esenţial în susţinerea industriei aviatice la nivel de reglementare, facilitarea accesului membrilor săi la instituţiile europene şi internaţionale de referinţă din domeniu şi pentru statutul său inedit drept cea mai veche asociaţie de companii aeriene din Europa. Premiul i-a fost înmânat lui Michael Harrington, preşedinte şi director general al AIRE, prezent la eveniment.
Directorului general David Ciceo şi întregii echipe a Aeroportului Internaţional Cluj le-a fost decernat premiul Regional Air Transport Conference 2025 – Corporate pentru rezultatele extraordinare obţinute cu privire la creşterea anuală a traficului de pasageri, pentru corelarea accesului României la Spaţiul Schengen aerian cu Extinderea Terminalului de Pasageri Plecări, precum şi pentru atragerea constantă de noi companii aeriene şi destinaţii în reţeaua de rute a aeroportului.
De asemenea, lui Costin Iordache, CEO TAROM, i-a fost acordat premiul Regional Air Transport Conference 2025 – Individual pentru mandatul său de director general orientat spre rezultate, pentru calităţile sale de lider capabil să obţină performanţă printr-un foarte bun management al echipelor coordonate, pentru abilităţile excelente de comunicare şi negociere, precum şi pentru statutul său de partener de încredere al directorilor executivi de top din industria aviaţiei.
„Suntem onoraţi că Aeroportul Internaţional Cluj a găzduit cea de-a patra ediţie a Regional Air Transport Conference, un eveniment de referinţă pentru aviaţia regională, într-un context marcat de provocări geopolitice şi transformări rapide. Premiul acordat aeroportului confirmă munca şi dedicarea echipei noastre, precum şi rolul strategic al Aeroportului Internaţional Cluj în conectivitatea şi dezvoltarea regiunii”, a declarat, citat în comunicat, directorul general al aeroportului clujean, David Ciceo.
Potrivit sursei citate, 2025 Regional Air Transport Conference reprezintă o platformă esenţială pentru dezbateri privind viitorul transportului aerian, punând accent pe îmbunătăţirea conectivităţii şi dezvoltarea regională în Europa Centrală şi de Est. AGERPRES