Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” din Cluj a atins, joi, cifra de două milioane de pasageri în 2023, fiind pentru a cincea oară în istoria sa când se situează la nivelul respectiv.
„Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj, Consiliul Judeţean Cluj şi compania aeriană Ryanair au sărbătorit astăzi pasagerul cu numărul 2.000.000 înregistrat în anul 2023. Evenimentul a reprezentat un reper deosebit de important pentru aeroport dar şi pentru regiunea pe care o deserveşte. Anul acesta Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj atinge pentru a cincea oară în istoria sa pragul de 2 milioane de pasageri înregistraţi într-un an calendaristic, această celebrare devenind astfel un eveniment simbol”, se arată într-un comunicat al aeroportului clujean.
Pasagerul cu numărul 2.000.000 înregistrat în anul 2023 a fost sărbătorit cu două luni mai devreme decât în anul anterior şi a fost transportat de către operatorul aerian Ryanair, pe zborul său cu numărul FR 9547, de la Bruxelles-Charleroi la Cluj-Napoca.
„Anul 2023 continuă cu noi recorduri de pasageri pentru Aeroportul Internaţional Cluj. Depăşirea pragului de 2.000.000 de pasageri înregistraţi la exact 3 luni de când am sărbătorit împreună în luna mai 1 milion de pasageri şi respectiv cu 2 luni mai devreme decât în anul anterior, este o performanţă care ne onorează dar şi o motivaţie de a continua eforturile de dezvoltare, inclusiv prin proiectul de extindere a Terminalului de pasageri Plecări pe latura de Nord. În noua configuraţie, Terminalul Plecări şi platforma extinsă de parcare aeronave vor răspunde în mod cert nevoilor traficului de pasageri aflat în continuă creştere, dar şi numărului mai mare de zboruri preconizat pentru anii care urmează. Doresc să le mulţumesc tuturor pasagerilor, colaboratorilor, partenerilor şi întregii echipe a aeroportului pentru contribuţia deosebită din cadrul proiectelor noastre de dezvoltare, care vor deservi pasagerii clujeni şi pe cei din întreaga regiune. Avem convingerea că până la finalul anului 2023 vom depăşi în premieră absolută recordul de 3 milioane de pasageri înregistraţi într-un singur an la aeroportul clujean”, a declarat directorul general al Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, David Ciceo.
Prima dată când Aeroportul Internaţional Cluj a reuşit depăşirea pragului de 2.000.000 de pasageri înregistraţi într-un an calendaristic a fost în anul 2017, iar de atunci cu excepţia anilor pandemici 2020 şi 2021, în fiecare an a existat această posibilitate de a marca reuşita şi excelenţa operaţiunilor aeroportuare printr-un moment aniversar celebrat împreună cu pasagerii.
Reţeaua de rute a Aeroportului Internaţional Cluj oferă în prezent peste 45 de destinaţii regulate spre peste 20 de ţări din Europa şi Orientul Mijlociu, precum şi zboruri charter spre cele mai importante destinaţii turistice ale sezonului. AGERPRES