Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, a declarat, marţi, că în urma demersurilor făcute de forul pe care îl conduce, Tribunalul Cluj a suspendat decizia privind taxele mici pe care le practică Aeroportul Târgu Mureş şi care ar reprezenta concurenţă neloială pentru Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca. Alin Tişe a explicat că aeroportul mureşean practică o taxă de aeroport de numai 0,95 de euro/pasager, datorită subvenţiilor primite de la CJ Mureş, în timp ce în cazul aeroportului clujean taxa respectivă este de 10 euro.
Pe 17 ianuarie, CJ Cluj a acuzat CJ Mureş de concurenţă neloială în ce priveşte finanţarea Aeroportului Târgu-Mureş. 'CJ Mureş subvenţionează şi alocă direct bani pentru activitatea Aeroportului Transilvania Târgu-Mureş şi face concurenţă neloială celorlalte aeroporturi din regiune. Acest lucru contravine legislaţiei europene şi româneşti. Există hotărâri ale CJ Mureş de alocare de fonduri pentru activitatea aeroportului care vor fi atacate în contencios administrativ. Este concurenţă neloială pentru că în urma alocărilor de fonduri de la CJ, aeroportul din Târgu-Mureş poate practica tarife aproape de zero şi atrage companii aeriene, astfel încât elimină concurenţa cu celelalte aeroporturi ale regiunii, cum sunt cele din Cluj-Napoca şi Sibiu', a precizat, la acea dată, Alin Tişe.
AGERPRES
update
Legat de decizia Tribunalului Cluj, conducerea Aeroportului Transilvania Tîrgu-Mureș a făcut următoarele precizări:
Aeroportul Transilvania Târgu Mureș practică taxe și tarife similare celor practicate de majoritatea aeroporturilor din România. Apreciem ca fiind regretabilă disputa dintre Consiliul Judeţean Cluj şi Consiliul Judeţean Mureş privind aeroporturile aflate în subordinea lor, la fel cum sunt regretabile și acuzele gratuite lansate de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe referitoare la activitatea Aeroportului Transilvania Târgu Mureș.
De la bun început, dorim să precizăm că, taxele şi tarifele practicate la Aeroportul Transilvania Târgu Mureș nu sunt mici, ci taxele şi tarifele practicate de Aeroportul din Cluj Napoca sunt exagerat de mari, faţă de toate celelalte aeroporturi din România (implicit cel din Târgu Mureş), excepţie facând doar aeroporturile din București. Sesizarea Comisiei Europene efectuată de Consiliul Județean Cluj cu siguranţă va identifica atât situaţia existentă cât și motivele pentru care taxele şi tarifele practicate de Aeroportul din Cluj Napoca sunt atât de ridicate, în raport cu realitatea şi costurile din zonă, taxe care probabil acoperă cheltuieli de investiţii, cheltuieli de funcţionare şi cheltuieli de personal nesustenabile.
Considerăm că este prematur să se facă speculaţii privind anularea taxelor şi tarifelor de la Aeroportul Transilvania Târgu Mureș de către Tribunalul Cluj, fără a avea sentinţa şi motivarea unei instanţe competente.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.