Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) primeşte în continuare cereri de finanţare pentru proiecte de investiţii în exploataţii agricole vegetale şi zootehnice, prin submăsura 4.1 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), suma totală disponibilă, până pe 25 ianuarie 2022, fiind de 589 de milioane de euro, informează instituția prin intermediul unui comunicat, relatează Agerpres.
Pentru achiziţiile simple de utilaje agricole şi pentru irigaţii, drenaj sau desecare, nu se mai pot depune solicitări de finanţare deoarece fondurile au fost epuizate.
„Componenta de achiziţii de utilaje agricole de către tinerii fermieri a fost închisă pe 7 decembrie 2021 ca urmare a solicitărilor depuse on-line de către 498 de tineri prin care a fost depăşită suma totală alocată pentru această componentă (fonduri solicitate de 112,6 milioane euro, faţă de o alocare de 75 milioane euro). Componenta de achiziţii simple de utilaje agricole şi pentru irigaţii, drenaj sau desecare la nivelul fermei, depunerea s-a închis în 30 noiembrie 2021, ca urmare a depăşirii de aproape trei ori a alocării de 125 de milioane de euro – au fost solicitate 335 de milioane de euro de către 846 de fermieri”, se arată în comunicatul AFIR.
În acest moment, fermierii mai pot solicita fonduri pentru investiţii în condiţionarea, procesarea şi marketingul în ferma vegetală – exceptând legumicultura şi cartofii (11 milioane de euro disponibili), în ferma zootehnică (81 de milioane euro disponibili) şi pentru legume şi cartofi (53 de milioane de euro disponibili).ADVERTISING
De asemenea, sunt disponibili 30 de milioane de euro pentru investiţii în zootehnie (producţie primară, condiţionare şi marketing) în zona montană şi 326 de milioane de euro pentru acelaşi tip de investiţie la nivel naţional.
Pentru investiţii privind înfiinţare, extindere, modernizare în sector legume, inclusiv în spaţii protejate, şi cartofi (producţie primară, condiţionare şi marketing) cei interesaţi au la dispoziţie fonduri în valoare de 86 de milioane de euro.
Până pe data de 24 decembrie 2021 se desfăşoară etapa a II-a a sesiunii de depunere a proiectelor, în care se pot depune proiectele care au un punctaj egal sau mai mare de 50/ 60 de puncte – pragurile de calitate lunare pentru fiecare componentă sunt detaliate în Anunţul de primire a proiectelor pentru submăsura 4.1, disponibil pe pagina de internet a AFIR, www.afir.info.
Potrivit AFIR, solicitanţii eligibili pentru sprijinul acordat prin submăsura 4.1 – Investiţii în exploataţii agricole sunt fermierii a căror exploataţie se situează pe teritoriul României şi care desfăşoară o activitate agricolă. Categoriile de beneficiari eligibili care pot primi fonduri nerambursabile sunt detaliate în Ghidul Solicitantului, disponibil pe pagina de internet a AFIR.about:blank
Cuantumul sprijinului acordat porneşte de la 30% şi poate ajunge la maximum 90% din valoarea eligibilă, în funcţie de dimensiunea economică a exploataţiei, de tipul de beneficiar şi de investiţiile ce urmează a se realiza prin proiect.
Investiţiile pentru care se poate aplica majorarea cu câte 20% a ratei sprijinului sunt cele realizate de tinerii fermieri, cele legate de Agromediu şi de Agricultura ecologică, investiţiile în zone care se confruntă cu constrângeri naturale şi cu alte constrângeri specifice, sau, pentru investiţiile colective.
Detalii privind tipurile de investiţii şi condiţiile specifice accesării de fonduri europene pentru investiţii în exploataţii agricole pot fi consultate gratuit pe www.afir.info în Ghidul solicitantului şi anexele aferente acestuia, la secţiunea „Investiţii PNDR”, în pagina dedicată submăsurii 4.1.