Azi, 26 iunie a.c., în jurul orei 02.00, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Sighişoara, au oprit în trafic, în cartierul Venchi din localitate, un autoturism, condus de un bărbat, de 39 de ani, din localitatea Sighişoara, căruia în urma testării cu aparatul etilotest, i-a rezultat o valoare de 0.76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Tot la Sighișoara, ieri, 25 iunie a.c., poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Sighişoara, privind un bărbat, de 52 de ani, din localitatea Sighişoara, condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, de 3 ani şi 8 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie.