Agri-Food Chain Coalition (AFCC) este o inițiativă a 12 asociații industriale de top din lanțul agroalimentar, care se dovedesc a fi unite în apelul lor pentru soluții sustenabile și inovatoare.
Din Agri-Food Chain Coalition (AFCC) fac parte 12 asociații de top din sectorul agroalimentar din Europa, printre care și Fertilizers Europe. Aceste asociații își doresc sporirea potențialului pe care agricultura și industria alimentară îl au.
Sectorul combinat agricol și alimentar reprezintă astăzi, 30 de milioane de locuri de muncă (13,4% din totalul locurilor de muncă) și 3,5% din valoarea adăugată brută totală în UE-28.
Pentru a face față provocărilor din următorii ani, UE și statele membre vor avea nevoie de politici ambițioase – politici care să deblocheze marele potențial al lanțului agroalimentar european.
Europa este un important importator și exportator global de produse alimentare și găzduiește unele dintre cele mai fertile terenuri arabile din lume. Trebuie să folosească aceste avantaje pentru a-și juca rolul în hrănirea populației în creștere din Europa și din întreaga lume. Prin inovarea constantă și asigurarea competitivității fermierilor săi și a industriei alimentare, Europa va putea face față acestei provocări și va continua să livreze zilnic cantități suficiente de alimente de înaltă calitate la prețuri accesibile.
Membrii reprezintă industriile de inputuri agricole, cum ar fi furnizorii de mașini, semințe, îngrășăminte, protecția culturilor, sănătate animală, hrană pentru animale și produse bazate pe biotehnologie, comerțul agricol, fermierii europeni și cooperativele acestora și sectorul european de producție de alimente și băuturi. Împreună, aceste industrii reprezintă aproximativ 30 de milioane de locuri de muncă și 3,5% din valoarea adăugată brută a UE.
Viziunea Agri-Food Chain Coalition (AFCC) este aceea de a promova inovația în agricultură, de a susține o producție alimentară sănătoasă, de înaltă calitate și la prețuri accesibile astfel încât consumatorii să poată alege din cele mai bune variante.
Agri-Food Chain Coalition (AFCC) își dorește furnizarea de alimente sigure, și asta nu numai pentru cetățenii UE, ci și pentru cei de dincolo de granițele Europei, și asta într-o manieră cât mai sustenabilă și ecologică.
UE trebuie să sprijine știința, creșterea și inovarea și, prin aceasta, să stimuleze investițiile și încrederea consumatorilor. Europa ar trebui să fie lider ca regiune inovatoare, îmbunătățind funcționarea pieței interne și accesul la produse și procese inovatoare.
Protejarea Mediului
Agricultura este strâns legată de natura și mediul înconjurător. Tehnologiile, produsele și practicile inovatoare pot ajuta la utilizarea cât mai eficientă și durabilă a resurselor naturale .
Acest subiect a fost dezvoltat și în cadrul unui workshop susținut de către compania AZOMUREȘ.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.