Producătorii de legume vor putea obține ajutoare de minimis, din bugetul de stat, de câte 2.000 de euro pentru suprafața de 1.000 mp, la anumite culturi, potrivit unei hotărâri de guvern publicate, vineri, în Monitorul Oficial.
Vorbim despre HG 651/2021, privind ajutoarele de minimis pentru producția de legume în spații protejate. Bugetul total alocat este de 150 de milioane de lei, de la Ministerul Agriculturii.
Termen: Cererea de înscriere în program, împreună cu o serie de documente necesare, se depun până cel târziu data de 20 iulie 2021 (inclusiv), la centrele Agenției de Plăți pentru Intervenție în Agricultură (APIA).
Cererea de înscriere și documentele necesare pot fi transmise la centrele locale/județene APIA și, respectiv, al municipiului București și prin mijloace electronice și/sau poștă/curierat.
Se va acorda ajutorul pentru producția a 4 culturi:
- ardei gras și/sau ardei lung;
- castraveți
- tomate;
- vinete.
Valoarea maximă în euro a sprijinului pe cultură/1000 mp/beneficiar este de 2.000 euro și se acordă în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei. Un singur beneficiar nu poate obține mai mult de 20.000 de euro.
Ajutoare pentru fermieri: beneficiari eligibili
Prevederile prezentei scheme se aplică întreprinderilor/ întreprinderilor unice definite la art. 3 lit. c) și d), pentru culturile de legume cultivate în spații protejate:
a) producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare, valabil până la 31 decembrie 2021;
b) producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016;
c) producătorilor agricoli persoane juridice.
Alte condiții de eligibilitate pentru beneficiari:
- să fie înregistrați în registrul unic de identificare, denumit în continuare RUI, și să dețină cod unic de înregistrare atribuit de către APIA;
- să solicite ajutorul de minimis prevăzut de prezenta hotărâre;
- să utilizeze o suprafață cumulată de minimum 1.000 mp, cultivată exclusiv cu una dintre culturile menționate;
- să obțină producțiile minime corespunzătoare culturii înființate;
- să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu legume în spațiile protejate, în anul 2021;
- să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, completat începând cu data înființării culturii și avizat de oficiul fitosanitar județean;
- să facă dovada obținerii producției minime realizate prin documente justificative, în funcție de forma de organizare.
Mai multe informații în HG 651/2021: