Ajutoarele de încălzire, până vineri
Ajutoarele de încălzire, până vineri

Ajutoarele de încălzire, până vineri

salarii bani bancnote leiCererile pentru ajutorul de încălzire pot fi depuse până vineri, 31 octombrie la Primăria Tîrgu Mureş. Potrivit directorului de resort, Marta Maior, şi cererile depuse după această dată vor fi acceptate. „Anul acesta avem mai puţine cereri, cel puţin până în momentul de faţă, acest lucru datorându-se probabil creşterii –cu puţin e drept- a pensiilor, a salariului minim pe economie, în timp ce limita maximă a ajutorului de încălzire a rămas 613 lei. Cei interesaţi sunt aşteptaţi la sediul nostru de lângă Grădina de Vară, unde vom răspunde şi eventualelor întrebări”, a declarat Marta Maior. Cât despre cu ajutoarele alimentare, aceasta a explicat: „Nu am primit nici un act oficial, atât ştim cu certitudine că anul acesta nu consiliul local ci prefectura se ocupă de distribuirea ajutoarelor alimentare. Nu ştim ce fel de alimente şi când se vor distribui”, a mai spus Marta Maior. Potrivit comunicatelor de presă anul acesta cei îndreptăţiţi să primească ajutoare alimentare vor primi taloane nominale prin poştă.

Sursa szekelyhon