Se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie-7 iunie inclusiv !!!
Prohibiția se aplică deasemenea şi următoarelor specii în următoarele perioade:
a) ştiuca de la 1 februarie până în 20 martie;
b) șalăul și bibanul în perioada 20 martie-7 iunie inclusiv;
c) pietrarul, fusarul, ghiborţul de râu, cernuşca, şalăul vărgat, aspretele, pecarina, guvidul, zglăvoaca răsăriteană, lostriţa, mihalţul şi caracuda, precum și alte viețuitoare acvatice incluse în anexele nr. 4A și 4B la O.U.G. nr. 57/2007, TOT TIMPUL ANULUI;
d) coregonul şi lipanul, TOT TIMPUL ANULUI;
e) păstrăvul indigen, păstrăvul curcubeu şi păstrăvul fântânel, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 31 martie inclusiv şi 1 octombrie-31 decembrie;
f) racul de râu începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 15 iunie inclusiv și în perioada 15 octombrie-31 decembrie inclusiv.
k) linul în perioada 7 iunie-6 iulie inclusiv.
Deasemenea, conform Art.3 lit.a) și lit.k) cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 15 martie și 1 noiembrie-31 decembrie, este interzis pescuitul în zona podurilor după cum urmează: 500 metri amonte și aval de podurile care au cel puțin un picior în albia minoră a cursurilor de apă + 150 metri amonte și aval de podurile care traversează râul Mureș.