Potrivit comunicatului remis de NVI agenţiei ungare de presă MTI, Comisia Electorală Naţională a programat pentru data de 9 iunie alegerile generale ale reprezentanţilor autoguvernărilor minorităţilor naţionale, adică, în paralel cu alegerile reprezentanţilor autorităţilor locale, a primarilor şi alegerea reprezentanţilor pentru Parlamentul European. Astfel, vor fi aleşi reprezentanţii celor 13 minorităţi naţionale din Ungaria pentru autoguvernările naţionale la nivel local, regional şi pe ţară.
Potrivit documentului, alegătorii care se declară că aparţin uneia dintre naţionalităţi pot solicita înscrierea în registrul minorităţilor naţionale până în data de 31 mai, ora 16:00.
Persoana care nu este înscrisă în registrul minorităţilor naţionale nu poate vota la alegerile reprezentanţilor minorităţilor naţionale şi nici nu poate candida, se precizează în comunicat. De asemenea, alegătorii pot solicita să fie scoşi din registrul naţionalităţilor până în data de 31 mai, ora 16:00.
Sursa: MTI