”După zeci de ani petrecuți pe salteaua de lupte ca sportiv (și cred că am adus acestei țări performanțe frumoase), nu am putut lua vreodată în calcul, nici măcar pentru o secundă, părăsirea lumii luptelor! Motiv pentru care am decis, cu ceva timp în urmă, să coordonez Lotul Olimpic de Juniori Băieți, lot ce își desfășoară activitatea chiar în orașul meu natal – Tg. Mureș.
Mai mult decât atât, de câțiva ani, am creat ACS Lupte BSG, club în cadrul căruia contribui, ca antrenor, alături de colegii mei, la performanța micuților noștri luptători, care nu au ratat, până acum, nici un podium la competițiile la care au participat. În plus, de câțiva ani, am decis să mă implic și în strategia de dezvoltare, la nivel național, a acestui sport de tradiție pentru România, în cadrul Federației Române de Lupte, unde de astăzi, am bucuria să anunț că ocup, pentru al doilea mandat consecutiv, postul de vicepreședinte.
Mulțumesc pentru încrederea acordată celor care m-au votat și îi asigur că voi aduce, pe lângă suflet și dăruire, pricepere și timp dedicat luptelor, pentru a deveni un sport de mândrie națională. Sunt fericit că luptele au o pepinieră foarte bună și marea performanță va avea de unde să-și selecționeze viitorii mari campioni europeni, mondiali și, de ce nu, olimpici. În acest mandat voi acorda o atenție aparte și antrenorilor, a căror valoare este indispensabilă în drumul spre succes.Împreună cu domnul președinte Răzvan Pîrcălabu și împreună cu ceilalți doi vicepreședinți – Constantin Iancu și Constantin Borascu, dar și cu membrii Biroul Federal începem un nou mandat cu multe puncte pe agenda de lucru! Hai România! A történet folytatódik,második ciklus a román birkózó szövetség alelnökeként! The story continues,second term as vice president of the Romanian wrestling federation!, a anunțat lupătorul multiplu campion mondial, pe pagina sa de socializare.
Felicitări!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.