”Cea mai bună piesă românească a anului 2013” a fost scrisă de Alina Nelega și aprecierea vine din partea juriului UNITER. Textul Alinei Nelega se numește ”În trafic” și cu ajutorul editurii UNITEXT va fi publicat sub forma unui volum. Alina Nelega a câștigat această importantă distincție după ce juriul a nominalizat în finală două scrieri: ”Pasărea de foc” de Eva Crișan și, evident, câștigătoarea. Decernarea premiului UNITER va avea loc în cadrul galei din 28 aprilie de la PALATUL CULTURII din Tîrgu Mureș, și trebuie menționat faptul că programul ”Piesa anului” este susținut de Casa Regală a României.
Category: Stirile Punctul