Unitatea de cazare are o capacitate de şapte camere, dintre care cinci sunt triple, o cameră dublă şi un apartament, iar acestea pot fi închiriate individual sau unitatea de cazare poate fi închiriată integral.
Alisa Olar s-a întors din străinătate şi a deschis Casa cu prispă, o unitate de cazare de lângă Sighişoara, după o investiţie de 100.000 euro. Proiectul construcţiei a început în anul 2018 şi a fost finalizat în luna mai a acestui an, când casa a fost deschisă pentru a fi închiriată turiştilor.
Povestea Casei cu prispă a început încă din 2008, când antreprenoarea a cumpărat un teren lângă Sighişoara pe care se află şi o casă veche de 100 de ani, iar Alisa Olar avea în plan să facă o investiţie, însă nu se gândise la un business anume.
„La acel moment era o idee de a face la un moment dat, dar nu ştiam exact ce, am transformat-o încet, iniţial am adăugat o cameră la cele existente şi mai apoi, vâzând că se poate şi că este o construcţie mare, am continuat cu lucrările şi aşa a ieşit o unitate de cazare de şapte camere“, spune Alisa Olar. Numele unităţii de cazare vine de la prispa casei care a fost păstrată, astfel că antreprenoarea a vrut să îi dea un nume autentic care să păstreze originalitatea casei. Modernizarea casei a pornit de la prispă, care a rămas, însă antreprenoarea a îmbinat motivele tradiţionale cu cele moderne pentru a oferi confort turiştilor.
„Locaţia este în natură, zona duce către tradiţii şi către originele acestei zone şi am decis să păstrăm ceea ce se putea.“ Alisa Olar spune că una dintre cele mai mari provocări pe care le-a întâmpinat de la începutul acestui proiect a fost găsirea constructorului. Totodată, dosarul proiectului a fost finalizat abia după trei ani.
Cu toate că unitatea de cazare a fost deschisă de scurt timp, lucrurile au mers destul de bine, iar pentru perioada următoare există cerere atât pentru weekenduri, cât şi pentru zilele din timpul săptămânii.
ZF.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.