În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 30 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 160 de sancţiuni contravenţionale pentru ilegalitățile depistate și au fost constatate 17 infracțiuni.
În perioada menţionată, poliţiştii au acționat, la nivel judeţean, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
S-a intervenit la 34 de evenimente, dintre care 27 au fost sesizate prin 112.
În urma activităților, au fost constatate 17 infracţiuni, 3 persoane fiind surprinse în flagrant delict, în cauzele instrumentate fiind dispusă o măsură preventivă.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 169 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 74.100 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române, poliţiştii rutieri desfăşurând activităţi pentru creşterea siguranţei în trafic.
Astfel, au fost reținute 23 de permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.