Normele metodologice de aplicare a Legii privind venitul minim de incluziune vor intra în vigoare la 1 iunie, nu anul viitor, cum era prevăzut, anunţă Ministerul Muncii.
Ce este venitul minim de incluziune
Venitul minim de incluziune reprezintă sprijinul financiar acordat de stat în scopul asigurării nivelului de trai minimal, astfel cum acesta este definit de art. 54 din Legea nr. 292/2011, cu modificările ulterioare.
Beneficiarii sunt pentru familiile și persoanele singure aflate în situația prevăzută de lege, respectiv care, ”la un moment dat, pe parcursul vieții, din cauze socioeconomice, de sănătate și/sau care rezultă din mediul social de viață, și-au pierdut sau le-au fost limitate propriile capacități de integrare socială.”
De asemenea, venitul minim de incluziune se acordă și pentru prevenirea riscului sărăciei în rândul copiilor și stimularea participării acestora în sistemul de educație.
Actul normativ adoptat miercuri introduce şi procedura de decontare a cheltuielilor cu transportul persoanelor care urmează cursurile programului educaţional ”A doua şansă”, la mai mult de 5 kilometri de domiciliu. Aceste cheltuieli se decontează trimestrial, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale, depusă la agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială.
Cine beneficiază de venitul minim de incluziune
Potrivit Legii privind venitul minim de incluziune, ”pot beneficia de venit minim de incluziune familia și persoana singură lipsită de venituri sau ale cărei venituri nu acoperă nivelul de trai minimal, dacă îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute de prezenta lege și ale căror venituri nete lunare ajustate sunt de până la 700 de lei inclusiv.”
Cine este exclus de la acordarea venitului minim de incluziune
Actul normativ detaliază componentele venitului minim de incluziune şi modalitatea de stabilire a dimensiunii familiei şi a venitului lunar ajustat.
De asemenea, iată care sunt bunurile care conduc la excluderea acordării venitului minim de incluziune:
-► clădirile şi alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu, precum şi terenurile din intravilan, cu o suprafaţă de peste 1.200 mp în zona urbană şi 2.500 mp în zona rurală, în afara terenurilor de împrejmuire a locuinţei şi a curţii aferente;
-► mai mult de un vehicul cu o vechime mai mare de 10 ani, cu drept de circulaţie pe drumurile publice;
-► autovehicule cu drept de circulaţie pe drumurile publice cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepţia celor utilizate şi/sau adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilităţii;
-► şalupe, bărci cu motor, iahturi sau alte tipuri de ambarcaţiuni, cu excepţia celor necesare pentru transport în cazul persoanelor care locuiesc în aria Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării;
-► depozite bancare deţinute, ca titular, de cel puţin unul dintre membrii familiei, a căror sumă totală este mai mare de trei ori faţă de valoarea câştigului salarial mediu brut prevăzut de Legea asigurărilor sociale de stat.
De asemenea, prin hotărârea de Guvern aprobată sunt introduse modele de formulare mult simplificate, pentru facilitatea activităţii la nivelul primăriilor, acordarea venitului minim de incluziune bazându-se pe facilităţile Sistemului Naţional Informatic pentru Asistenţă Socială (SNIAS).
Sursa: News.ro