Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au depistat, în perioada 20-21 octombrie 2017, mai multe persoane care ar fi desfăşurat activităţi ilegale pe linie silvică.
La data de 21 octombrie 2017, poliţiştii Secției de Poliție Rurală Gornești au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii tăierilor ilegale și a furtului de material lemnos, din fondul forestier al localității Teleac.
În urma acţiunii, poliţiştii au sancţionat contravenţional un bărbat care a fost identificat în timp ce tăia, din pădure, arbori nemarcați.
Totodată, având în vedere că la data de 17 octombrie 2017, Secția de Poliție Rurală Gornești a fost sesizată cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, poliţiştii au desfăşurat o percheziţie domiciliară la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni la regimul silvic.
În fapt, din cercetări a reieşit că la data de 03 octombrie 2017, doi bărbaţi, din localitatea Gorneşti, ar fi tăiat ilegal, din cantonul silvic Chiheru de Jos, 17 arbori specia carpen și gorun, fiind cauzat un prejudiciu de aproximativ 1.700 de lei.
În urma percheziţiei efectuate, poliţiştii au identificat și ridicat 8 metri steri lemn de foc, din specia carpen și gorun, precum şi un motoferăstrău mecanic.
Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori, și furt de arbori.
La acţiune au participat jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ,,Regele Ferdinand I” și reprezentanţi ai Ocolului Silvic Reghin.
****
La data de 20 octombrie 2017, poliţişti din cadrul Secției de Poliţie Rurală Miercurea Nirajului, împreună cu poliţişti locali și un reprezentant al ocolului silvic, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că doi bărbaţi transportă material lemnos cu ajutorul unei căruţe.
În urma controlului efectuat, poliţiştii au stabilit că cei doi bărbaţi transportă 4,3 metri steri de material lemnos, fără a deţine documente legale.
Din verificările efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că cei doi bărbaţi ar fi tăiat în cursul zilei de 20 octombrie 2017, 4 arbori din specia carpen și gorun, iar la lăsarea întunericului s-ar fi dus în pădure după aceştia.
S-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcină fără drept precum și distrugerea ori vătămarea de arbori și furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori, puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri.
****
La data de 20 octombrie 2017, poliţiştii Secției de Poliție Rurală Gornești, împreună cu reprezentantul Ocolului Silvic Reghin, s-au deplasat în fondul forestier al localităţii Pădureni, unde au surprins un bărbat, de 49 de ani, care tăia 3 arbori din pădure.
Bărbatul a fost sancționat contravențional, poliţiştii au confiscat întreaga cantitate de masă lemnoasă, precum şi un motoferăstrău mecanic folosit la tăierea arborilor.
În urma a peste 1.800 de acţiuni desfășurate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, în primele nouă luni ale anului 2017, au fost confiscaţi peste 1.455 de m.c. de material lemnos, în valoare de peste 338.000 de lei., pentru care nu existau documente legale justificative.
Poliţiştii au aplicat, în această perioadă, 538 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.086.000 lei.
Având în vedere implicaţiile deosebite asupra mediului înconjurător, ecosistemului şi economiei naţionale, asigurarea integrităţii fondului forestier a reprezentat permanent o prioritate de acțiune pentru Poliţie, care, prin structurile sale specializate, a desfășurat acțiuni pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice.
La nivel judeţean, în primele nouă luni ale acestui an, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a organizat 1.870 de acțiuni și controale, pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri şi a faptelor ilegale asociate din circulaţia, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos.
În cadrul acţiunilor, alături de poliţişti au fost angrenaţi şi specialişti din cadrul inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi de vânătoare, specialişti din cadrul direcţiilor silvice, precum şi specialişti ai structurilor silvice private.
Au fost efectuate controale la instalaţii de debitat, exploatări forestiere, depozite şi ocoale silvice, târguri, pieţe şi oboare, precum şi la mijloace de transport material lemnos.
De asemenea, au fost confiscați în total 1.455,33 metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 338.300 de lei, 15 autoutilitare, 68 de căruțe, 27 de harnaşamente, 28 de ferăstraie şi 20 de topoare.
În această perioadă, au fost aplicate 538 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.086.000 lei.
Totodată, în această perioadă, structurile de ordine publică au verificat 120 de cazuri privind transportul ilegal de materiale lemnoase, semnalate prin apelurile S.N.U.A.U 112 – Radarul Pădurilor. Dintre acestea, 15% au fost confirmate.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş continuă desfăşurarea acţiunilor pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice.