Ambulanța avariată dupa intervenția în Valea Rece
Ambulanța avariată dupa intervenția în Valea Rece

Ambulanța avariată dupa intervenția în Valea Rece

În data de 19.08.2021, în jurul orei 2021, echipajul de prim ajutor SMURD MUREȘ, a fost solicitat prin dispeceratul 112, pentru a se deplasa la o solicitare medicală, pe raza municipiului Târgu Mureș.
Odată ajunși la locul solicitării, victima de sex feminin s-a prezentat la ambulanță, pentru acordarea primului ajutor, pacienta desfăcându-și singură fașa, deși paramedicii i-au cerut că această manevră trebuie efectuată de ei. O persoană de sex masculin, care s-a recomandat ca fiind soțul pacientei, a devenit agresiv verbal, adresând injurii la adresa echipajului, ulterior devenind agresiv fizic, lovind pe unul dintre paramedici în zona pectoralului drept. Agresorul a încercat să spargă geamul și oglinda portierei a autospecialei, instigând la violență și pe celelate persoane aflate la fața locului. După aceasta, a agresat fizic și pe paramedicul aflat în cabina medicală, ca pe urmă să distrugă ușa laterală a autospecialei.
În Momentul în care echipajul era agresat, s-a solicitat pe stația radio, spijin al poliției sau al jandarmeriei. Ambulanța s-a retras în așteptarea respectivelor echipaje solicitate, continuând acordarea primului ajutor pacientei, constatând la examinare o plagă superficială la nivelul membrului superior stâng. S-a efectuat toaletarea plăgii și pansarea cu tampon steril, neputând efectua transportul către spital, din cauza defecțiunii ambulanței survenite în urma atacului.
La ora 20:35, echipajul se retrage la sediul ISU MUREȘ, pentru investigații și întocmirea documentației după intervenție.