Doi mureșeni au fost surprinși de un echipaj al Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureș în timp ce transportau lemne, în mod ilegal, pe raza localității Saschiz, miercuri 9 ianuarie a.c.
În urma unei acțiuni punctuale, desfășurate miercuri 9 ianuarie a.c. pe raza Ocolului Silvic Sighișoara, jandarmii Grupării Mobile Târgu-Mureș au observat două persoane de sex masculin, din comuna Saschiz care transportau material lemnos. În urma identificării, s-a stabilit că cei doi, în vârstă 30, respectiv 37 de ani nu aveau documente de proveniență pentru arborii specia carpen respectiv gorun, pe care ii transportau cu ajutorul unor atelaje de tip hipo și harnașament. Urmare a măsurătorilor efectuate de specialiști s-a stabilit un prejudiciu în valoare totală de 190,47 lei. Persoanele au fost sancționate contravențional fiecare cu o amendă în valoare de 5.000 lei, în conformitate cu art.19, alin. 1, lit.b, din Legea 171/2010, cu modificările și completările ulterioare, iar bunurile confiscate au fost date în custodie Ocolului Silvic Sighișoara.
În acest context, se aduce la cunoștința cetățenilor, faptul că Jandarmeria Română are competențe legale de constatare și sancționare a faptelor contravenționale sau penale, pe linia exploatării materialului lemnos.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.