În intervalul 20-22.12.2023, Poliția Locală Târgu Mureș a întocmit 107 procese verbale, aplicând amenzi în valoare totală de 23.740 lei și 12 avertismente. Polițiștii locali au efectuat 139 legitimări și au emis 94 invitații, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au săvârșit anumite fapte antisociale.
În echipaje mixte cu lucrători aparținând Poliției Municipiului Târgu Mureș, polițiștii locali au efectuat misiuni de patrulare pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, precum și a menținerii unui climat de siguranță în oraș.
Polițiștii locali au asigurat, în cursul zilelor de miercuri și joi, supravegherea și însoțirea elevilor pe cele 7 linii de transport în comun destinate lor, de care au beneficiat 270, respectiv 143 copii.
Au fost sesizate blocări ale căilor de acces, de către autoturisme, pe str. Parângului, Gheorghe Doja, Borsos Tamas, Republicii, Aleea Cornișa, Mihai Viteazul, Izvorului, Horea, Primăriei, B-dul 1848, Păcii, Busuiocului, 22 Dec. 1989, Tudor Vladimirescu, B-dul 1 Dec. 1918 și str. Păcii, ocuparea locurilor de parcare destinate persoanelor cu handicap pe str. Transilvania și Armoniei, precum și parcări neregulamentare pe str. Cutezanței, Bolyai, în stația de taxi de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, în Piața Armatei, Piața Trandafirilor, pe B-dul Pandurilor, str. Justiției, Petru Maior, Muncii, Petru Dobra, Sportivilor și Brașovului, fiind luate măsuri pentru identificarea și sancționarea conducătorilor auto responsabili.
Miercuri, la ora 09:15, patrula de Siguranță Rutieră a surprins o persoană în Gara CFR, ce transporta baxuri de polistiren care se pare că fuseseră sustrase de la blocul aflat în reabilitare, în zona Pasajului Mimozelor. Persoana în cauză, Sz.F., domiciliat în comuna Glodeni, sat Păingeni, a fost predat unui echipaj de la Poliția Municipiului Târgu Mureș, în vederea continuării cercetărilor.
La ora 10:15, un cetățean a sesizat faptul că în zona Pieței Armatei, dintr-o autoutilitară se comercializează cartofi. La fața locului s-a deplasat patrula mobilă de Intervenție, care a identificat autorul, respectiv V.M., domiciliat în localitatea Sânzieni, județul Covasna, pe care l-a amendat cu 1.000 lei, în conformitate cu prevederile HCL nr. 302/2021, pentru practicarea comerțului ambulant.
Prin Dispeceratul Integrat de Urgență „112”, la ora 12:27 a fost raportat accident rutier pe B-dul 1848, în care au fost implicate două autoturisme, fără a fi înregistrate victime sau distrugeri stradale.
La ora 14:40, un cetățean a sesizat prezența unei persoane cu un câine de talie mare, în Piața Cuza Vodă, stârnind indignarea celor prezenți în piață. La fața locului s-a deplasat patrula mobilă de Intervenție, care l-a identificat pe proprietarul patrupedului – numitul B.G., pe care l-a sancționat contravențional cu suma de 1.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991R.
Joi, la ora 10:40, un echipaj format din responsabilii de cartier a depistat o persoană care arunca cu petarde dintr-un autoturism înmatriculat în județul Bihor. Polițiștii locali au luat legătura cu ofițerul de serviciu al Poliției Municipiului Târgu Mureș, iar echipajul dirijat în zonă a amendat persoana respectivă pentru încălcarea prevederilor legale în vigoare.
Tot prin „112”, la ora 11:23 a fost sesizată tulburarea liniștii publice pe str. Petru Dobra, patrula mobilă de Intervenție identificând autorii, respectiv P.V. și M.V., domiciliați în comuna Dragomirești, județul Vaslui, pe care i-a amendat cu câte 200 lei, potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991R.
Un cetățean a sesizat, la ora 13:25, că o persoană hrănește porumbei pe str. Muncii, producându-se mizerie pe jos și pe pervazurile geamurilor. La fața locului s-a deplasat patrula mobilă de Intervenție, care l-a identificat pe autor – numitul M.V., pe care l-a sancționat contravențional cu 500 lei, în conformitate cu prevederile HCL nr. 302/2021.
Prin „112” a fost raportat, la ora 18:20, accident rutier cu victimă pe str. Budiului, la fața locului deplasându-se patrula de Siguranță Rutieră, echipaje ale Poliției Rutiere a Municipiului Târgu Mureș și SMURD.
Poliția Locală Târgu Mureș le mulțumește cetățenilor municipiului pentru spiritul civic de care dau dovadă. Sesizările dumneavoastră pot fi făcute prin telefon la nr. 0265/250760- ofițerul de serviciu, la Dispeceratul Integrat de Urgență „112” sau prin whatsapp la nr. 0723307126.