La sfârșitul lunii noiembrie a.c. pe strada Ciucului din Târgu Mureș un echipaj al Poliției Locale a constatat că pe trotuar era depozitată o cantitate mare de deșeuri. În urma cercetărilor specifice a fost depistată persoana responsabilă de depozitarea, în mod ilegal a acelor deșeuri, respectiv G.I., de 26 de ani, care a și fost sancționată cu suma de 1.500 de lei, în baza art 6 din HCL 302/2021 privind actualizarea măsurilor pe linia bunei gospodăriri, păstrarea curăţeniei, respectarea normelor de igienă şi înfrumuseţarea Municipiului Târgu Mureş.Într-una dintre imaginile de mai jos, se poate vedea că în data de 12.12.2021 zona respectivă de pe strada Ciucului era curată, locuitorii din zonă înțelegând că trebuie, cu toții, să respectăm legile și normele în vigoare pentru o bună conviețuire. În data de 11.12.2021, B.K. de 19 ani a fost sancționat contravențional cu suma de 500 de lei pentru depozitarea de deșeuri pe str. Constantin Romanu Vivu, tot ca urmare a încălcării prevederilor HCL 302/2021. Poliția Locală Târgu Mureș răspunde, zilnic, la sesizările dumneavoastră cu privire la respectarea curățeniei pe domeniul public sau se autosesizează, echipajele deplasate la fața locului luând toate măsurile pentru sancționarea celor care se fac vinovați precum și pentru restabilirea ordinii publice și a curățeniei stradale. Poliția Locală Târgu Mureș le mulțumește cetățenilor municipiului pentru spiritul civic de care dau dovadă.
Sesizările dumneavoastră pot fi făcute prin telefon la nr. 0265/250760, ofițerul de serviciu, la Dispeceratul Integrat de Urgență „112” sau prin whatsapp la nr. 0723307126.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.