Mai mulți târgumureșeni ne-au semnalat faptul că foarte mulți proprietari de câini de companie nu strâng excrementele de pe domeniul public. Pe bună dreptate, cetățenii indignați, ne-au transmis faptul că trotuarele, parcurile de recreere sau chiar de joacă pentru copii sunt murdare de dejecțiile câinilor.
Deși prețul pungilor igienice pentru câini nu este unul ridicat (un set cu patru role a cîte 20 de pungi putând fi achiziționat chiar și cu 8 lei), iar magazinele de specialitate sau rafturile speciale pentru animalele de companie din supermarketuri sunt bine aprovizionate se pare că cei mai mulți preferă să nu curețe după patrupedele lor.
Amenzile pe care Poliția Locală le poate acorda celor prinși asupra faptului sunt cuprinse între 500 și 1.000 de lei, conform HCL 302/2011. La art. 11 această Hotărâre a Consiliului Local prevede faptul că este interzis “plimbatul pe domeniul public sau privat al municipiului (alei, asfalt, trotuare, parcuri etc. cu excepţia celor special amenajate) a câinilor de companie fără lesă şi fără ca proprietarul acestuia să dispună de materiale necesare pentru curățarea locului afectat de murdărie și evacurea dejecțiilor fiziologice”.
Conform specialiștilor fecalele de câine pot fi periculoase, din cauza microorganismelor pe care le conţin: salmonella, E.coli şi giardia. De asemenea, limbricii pe care îi pot elimina animăluţele nesupravegheate de către veterinar trăiesc în sol o perioadă lungă şi pot deveni periculoşi.
În Târgu Mureș există doar două parcuri speciale dedicate câinilor, unul în zona “scărilor de la Furnica” și unul pe str. Armoniei din Cartierul Tudor V., insuficiente însă pentru numărul mare de câini de companie.
Amenzi între 500 și 1.000 de lei pentru cei care nu strâng dejecțiile câinilor de companie!
Category: Stirile Punctul