În urma verificărilor efectuate, în cadrul Action Day Metal, la 61 de centre de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase din judeţul Mureş, poliţiştii, în colaborare cu Garda Financiară şi Garda de Mediu, au aplicat şapte amenzi în valoare totală de 18.000 lei şi au întocmit patru dosare penale – două pentru evaziune fiscală şi două pentru furt de fier vechi.
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Mureş, pe parcursul acţiunii, desfăşurată la începutul săptămânii, au mai fost controlate 141 de autovehicule, au fost verificate 203 persoane, doi suspecţi de furt de fier vechi fiind prinşi în flagrant pe raza comunei Daneş şi confiscate 2.300 kilograme de fier vechi.
Amenzile au fost aplicate pentru lipsa autorizaţiilor de reciclare a anumitor bunuri, iar cele două dosare penale în rândul celor care au ca obiect colectarea deşeurilor feroase şi neferoase au fost întocmite pentru omisiunea evidenţierii în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
Conform IPJ Mureş, acţiunea a avut ca scop identificarea bunurilor provenite din comiterea de infracţiuni, a celor care valorifică în mod repetat materiale feroase/neferoase provenite din furturi, depistarea celor care colectează şi prelucrează ilegal deşeuri, dar şi verificarea modului de întocmire a documentaţiei obligatorii privind provenienţa bunurilor gestionate.
AGERPRES