Amplu proiect de dezvoltare în staţiunea Borsec, finanţat cu fonduri europene
Amplu proiect de dezvoltare în staţiunea Borsec, finanţat cu fonduri europene

Amplu proiect de dezvoltare în staţiunea Borsec, finanţat cu fonduri europene

Un amplu proiect de dezvoltare, finanţat cu fonduri europene, se va derula în staţiunea Borsec şi va viza mai multe zone importante din oraş.

Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Borsec, proiectul are drept scop revitalizarea turismului şi a vieţii comunitare şi va începe în primăvara anului viitor.

„Obiectivele principale includ modernizarea spaţiilor publice, conservarea patrimoniului natural şi cultural, precum şi implementarea unor soluţii sustenabile care să îmbunătăţească calitatea vieţii şi să sporească atractivitatea oraşului. Aceste investiţii nu doar că vor răspunde nevoilor actuale ale comunităţii, dar vor defini viitorul pe termen lung al Borsecului”, a arătat sursa citată.

Proiectul se intitulează „Modernizarea spaţiilor publice şi punerea în valoare a patrimoniului natural şi a potenţialului turistic în oraşul Borsec, judeţul Harghita”, finanţarea fiind obţinută în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) al Uniunii Europene, care oferă oportunităţi financiare dedicate localităţilor balneare.

„Această finanţare reprezintă o şansă extraordinară pentru Borsec de a-şi transforma planurile de dezvoltare pe termen lung în realitate”, se arată în comunicatul primăriei.

Printre cele mai importante componente ale proiectului se numără reamenajarea completă a pieţei din Borsecul de Sus (zona staţiunii), unde va fi construit un spaţiu comercial modern, adaptat cerinţelor actuale.

„Izvorul de apă minerală situat în această zonă va fi demontat, iar în locul său va fi construit un pavilion impunător, inspirat din modelele altor staţiuni balneare. Noua piaţă va extinde nu doar oportunităţile comerciale, ci va funcţiona şi ca un centru comunitar”, a transmis sursa citată.

Primarul staţiunii, Mik József a subliniat că reamenajarea pieţei va aduce schimbări semnificative nu doar pentru comercianţii locali, ci şi pentru vizitatori.

„Ne dorim să creăm un spaţiu modern, care să devină un centru cultural şi economic al oraşului”, a spus primarul, citat în comunicatul de presă.

De asemenea, tot în cadrul proiectului, parcul Millennium va beneficia de noi spaţii verzi şi alei pietonale, care îl va transforma într-un centru al vieţii comunitare, susţine Primăria staţiunii.

„Vom folosi materiale sustenabile şi vom instala iluminat alimentat cu energie solară, astfel încât parcul să fie nu doar estetic, ci şi ecologic. Noile zone de relaxare şi aleile pietonale vor crea un loc preferat atât pentru localnici, cât şi pentru turiştii care vizitează Borsec”, se menţionează în comunicat.

O altă componentă a proiectului vizează expunerea, în premieră a machetelor celor mai renumite pavilioane de apă minerală din lume.

„În Poiana Zânelor vom crea o atracţie cu adevărat specială: vor fi expuse machete miniaturale ale celor mai renumite pavilioane de apă minerală din lume. Acest proiect unic va spori atractivitatea turistică a oraşului Borsec, oferind o experienţă deosebită tuturor vizitatorilor. La intrarea în Poiana Zânelor vom amenaja şi un nou spaţiu destinat evenimentelor culturale şi activităţilor recreative”, a mai precizat Primăria Borsec.

Proiectul mai include şi reamenajarea peisagistică a zonei izvorului Lobogó, care vizează amenajarea unor alei pietonale şi amplasarea unor bănci, iluminatul urmând să fie asigurat cu energie solară.

Potrivit primarului Mik József, acest proiect nu doar că va îmbunătăţi viaţa de zi cu zi a comunităţii, ci va asigura şi dezvoltarea turistică şi economică pe termen lung a oraşului Borsec.

„Scopul investiţiilor realizate cu sprijinul Uniunii Europene este să transformăm oraşul nostru într-un loc care îşi păstrează cu mândrie tradiţiile, dar care priveşte cu curaj spre viitor. Aceste dezvoltări nu doar că oferă experienţe de neuitat locuitorilor şi turiştilor, dar devin şi un model pentru alte localităţi. Construim o comunitate atractivă şi primitoare pentru toţi”, a declarat primarul, citat în comunicatul de presă.

Bugetul total al proiectului este de 19.154.880,67 lei, din care contribuţia proprie a oraşului Borsec este de 383.057,61 lei, a mai transmis sursa citată. AGERPRES